Loteria fiscală – extragere 16 august: care sunt bonurile câştigătoare

Economica.net
16 08. 2015
bonuri_fiscale_87654567898764_28685700

LOTERIA BONURILOR FISCALE– Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 16 august, Loteria Română a organizat extragerea din urne a bilelor care au desemnat ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapa de selecţie.

După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

‘Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul MFP’, se mai arată în comunicat.

În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Şi această extragere va fi realizată cu urnele Loteriei şi va fi televizată, organizarea acesteia urmând să fie anunţată ulterior.

Pentru extragerea care a avut loc în data de 28 iunie 2015 au fost depuse 508 cereri de revendicare, iar joi, 6 august, a fost organizată a doua etapă de selecţie a celor 100 de câştigători.

Pentru extragerea din data de 19 iulie, până la data de 12 august, au fost depuse 4 cereri de revendicare a premiilor.