Bonusul şefului Microsoft a fost înjumătăţit pentru al treilea an

Şeful Microsoft, Steve Ballmer, a încasat pentru al treilea an consecutiv un bonus de 1,3 milioane dolari, numai jumătate din suma prevăzută iniţial, board-ul companiei considerându-l responsabil de problemele legale din Europa şi performanţele slabe ale diviziilor Windows şi de Internet.
Economica.net - mie, 10 oct. 2012, 11:30
Bonusul şefului Microsoft a fost înjumătăţit pentru al treilea an

Suma este cu mult sub cele 378 milioane de dolari primite de şeful Apple, Tim Cook, şi cele 96 de milioane de dolari ale directorului general al Oracle, Larry Ellison, relatează Financial Times.

Atât Cook cât şi Ellison au primit prime mari sub formă de acţiuni.

Board-ul Microsoft a apreciat că Ballmer a crescut profitul şi a îmbunătăţit unele dintre cele mai importante produse, dar a explicat că stabilirea bonusulului a fost influenţată de eşecul companiei de a conferi cumpărătorilor de PC-uri din Europa posibilitatea de a opta pentru browserele dorite.

Acest fapt a intrat în contradicţie cu angajamentele asumate în 2009 de Microsoft în faţa autorităţilor europene de reglementare şi este probabil să fie urmat de o amendă din partea Comisiei Europene.

Anul trecut, Ballmer a primit doar jumătate din bonus din cauza vânzărilor dezamăgitoare de smartphone-uri cu sistemul de operare Windows, a evoluţiei nesatisfăcătoare a diviziei de PC-uri şi a eşecului de a concura Apple pe piaţa tabletelor.

Ballmer va face în această lună o nouă încercare de a ajunge din urmă Apple, Microsoft urmând să lanseze o nouă tabletă, Surface, şi un sistem de operare pentru smartphone-uri.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea în direct a acestuia, a anunţat postul miercuri......
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea ...
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...