Boom-ul investițiilor în inteligența artificială ar putea duce la fluctuații semnificative pe burse, dar nu la o criză sistemică urmată de prăbușirea economiei americane, susține economistul șef al FMI

Expansiunea investiţiilor din SUA în inteligenţa artificială (AI) ar putea fi urmată de fluctuaţii semnificative, aşa cum s-a întâmplat în timpul bulei tehnologice (dot-com), dar este mai puţin probabil să fie un eveniment sistemic care să ducă la prăbuşirea economiei americane sau mondiale, a afirmat marţi Pierre-Olivier Gourinchas (foto), economistul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 14 oct. 2025, 17:35
Boom-ul investițiilor în inteligența artificială ar putea duce la fluctuații semnificative pe burse, dar nu la o criză sistemică urmată de prăbușirea economiei americane, susține economistul șef al FMI

Există multe asemănări între bula cauzată de speculaţiile excesive ale companiilor legate de internet la sfârşitul anilor 1990 şi actualul boom AI, ambele perioade ducând la noi recorduri pe segmentul de capitalizare bursieră şi câştiguri de capital, alimentând consumul şi sporind presiunile inflaţioniste, a declarat Gourinchas într-un interviu acordat Reuters.

Atunci, ca şi acum, promisiunea tehnologiei noi, transformative, ar putea, în cele din urmă, să nu satisfacă aşteptările pieţei pe termen scurt şi ar putea duce la o prăbuşire a capitalizării bursiere. Dar, la fel ca în 1999, investiţile sunt efectuate de companiile tehnologice care dispun de fonduri masive în numerar, a explicat oficialul FMI.

Acesta a adăugat: „Acestea nu sunt finanţate prin datorii astfel încât, dacă există corecţii pe piaţă, unii investitori şi acţionari vor înregistra pierderi. Dar efectele nu se propagă neapărat în sistemul financiar şi nu afectează băncile”.

Companiile tehnologice investesc sute de miliarde de dolari în cipuri AI, centre de date, computere performante şi infrastructură, într-o cursă pentru a lansa tehnologia care promite câştiguri masive de productivitate. Aceste câştiguri încă nu s-au obţinut în economie, aşa cum evaluările acţiunilor companiilor de internet de la sfârşitul anilor 1990 nu s-au bazat deseori pe veniturile actuale, ducând la bula tehnologică din 2000 şi apoi la recesiunea din SUA, din 2001, a apreciat Gourinchas.

Dar actualul nivel al boom-ului AI este mai redus decât era dot-com, din 2022 creşterea investiţiilor legate de AI fiind sub 0,4% din PIB-ul SUA, comparativ cu era dot-com când creşterea investiţiilor a fost de 1,2% între 1995 şi 2000, conform datelor FMI.

Deşi impactul direct asupra stabilităţii financiare ar putea fi limitat, Gourinchas avertizează că există posibilitatea ca o corecţie AI să ducă la modificarea încrederii şi a toleranţei la risc, ceea ce ar putea determina o reevaluare a activelor, punând presiune pe instituţiile financiare non-bancare.

„Dar nu este o legătură directă. Nu vedem legături masive pe segmentul datoriilor”, a adăugat Gourinchas.

Sursa foto: Ifm.org

Te-ar mai putea interesa și
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm negocieri cu AUR și SOS
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm ...
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, singura "linie roşie" fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR şi SOS România pentru constituirea......
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta cu premierul desemnat
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta ...
Uniunea Salvați România va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu pentru ...
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacţionat ...
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. PSD nu va da voturi în alb”
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui ...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a preşedintelui Nicuşor ...