Borbely: Autorităţile sunt pregătite în caz de inundaţii, totul depinde de ritmul de topire a zăpezi

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, la RFI, că autorităţile sunt pregătite în caz că vor avea loc inundaţii, după topirea cantităţilor masive de zăpadă căzute în ultimele săptămâni, dar că totul depinde de ritmul în care se va topi zăpada.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 09:50

Laszlo Borbely a afirmat la RFI că producerea inundaţiilor depinde de cât de repede se va topi zăpada. Potrivit ministrului Mediului, la râurile mari „probabil că nu vor fi probleme foarte mari”.

„Cantitatea de zăpadă, dacă ne uităm la cât a nins în toată ţara, este o cantitate însemnată, dar nu e ceva ieşit din comun. Acolo unde au fost probleme grave, au fost din cauza viscolului. Dacă vremea nu se va încălzi foarte brusc şi nu vor fi temperaturi, trei-patru zile una după alta, de peste opt sau zece grade, atunci s-ar putea să se topească nu deodată, deci să nu vină de pe versanţi acele torente care ştim foarte bine că în cazurile acestea sunt cele mai periculoase, pentru că după analiza făcută de cei de la Institutul Hidrologic şi de către Apele Române, în momentul de faţă debitele râurilor sunt destul de scăzute. Şi la Dunăre, debitul e aproape la jumătate faţă de media anuală. Deci la râurile mari probabil că nu vor fi probleme foarte mari, dar depinde cum se va topi zăpada”, spune ministrul Mediului.

Laszlo Borbely a amintit că există o strategie naţională de combatere a inundaţiilor şi că „ţine de autorităţile locale să fie pregătite”.

„În primul rând, noi avem o strategie împotriva inundaţiilor, dar ţine de autorităţile locale să fie pregătite. Noi avertizăm, noi ştim înainte cu câteva ore exact unde o să fie inundaţii şi îi anunţăm. Ei vor primi acest preaviz din vreme. De exemplu, dacă e vreun sat undeva, ca să disloce locuitorii, să fie evacuaţi, dacă este cazul. Noi avem din păcate experienţa acestor inundaţii şi suntem pregătiţi, în cazul în care sunt inundaţii pe râuri, acolo se semnalizează din timp, se iau măsuri”, a spus ministrul Mediului.

Te-ar mai putea interesa și
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea cetățeniei alegătorilor americani
Victorie mare obținută de Trump la Curtea Supremă. Judecătorii au autorizat crearea unei baze de date pentru verificarea ...
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie preşedintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetăţenia americană a alegătorilor, relatează......
Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă – analiză AEI. Care ar fi scumpirea
Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă – analiză AEI. Care ar fi scumpirea
Există decizii luate la Washington ale căror costuri ajung, în câteva săptămâni, pe bonul unui șofer din România. ...
Republica Moldova se numără printre ţările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare la UE, spune comiarul pentru Extindere Marta Kos. „Cel mai bun elev din clasa mea”
Republica Moldova se numără printre ţările cu cele mai importante progrese în procesul de aderare la UE, spune comiarul ...
Republica Moldova se numără printre cele patru ţări candidate care înregistrează cele mai importante progrese în procesul ...
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze cu Armata SUA în domeniul supravegherii populației
Justiția americană menține interdicția impusă de Pentagon împotriva Anthropic, după ce compania a refuzat să colaboreze ...
Un tribunal federal din Washington a refuzat vineri să anuleze interdicţia impusă startup-ului de Inteligenţă Artificială ...