Borza: În 2013 vom concedia 600 de angajaţi din Hidroservurile deţinute de Hidroelectrica

 Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, va începe vineri un program de concediere a 600 de angajaţi din Hidroservuri, reprezentând aproape un sfert din numărul total de angajaţi ale acestor filiale de servicii şi mentenanţă ale producătorului de electricitate.
Economica.net - J, 07 mart. 2013, 12:10
Borza: În 2013 vom concedia 600 de angajaţi din Hidroservurile deţinute de Hidroelectrica

„Vor începe mâine (vineri – n.r.) disponibilizări la Hidroservurile Slatina, Vâlcea şi Porţile de Fier, care sunt acum cele mai vocale. Să nu strige prea tare vreunul să facă pneumonie şi să nu intre în faliment direct”, a afirmat reprezentantul Euro Insol, Remus Borza, într-o conferinţă de presă.

Cele opt Hidroservuri controlate de Hidroelectrica au în total 2.500 de angajaţi.

Potrivit lui Borza, de vineri până în luna iunie vor fi concediate 300 de persoane, iar până la sfârşitul anului îşi vor mai pierde locurile de muncă din Hidroservuri alţi 300 de angjaţi.

Pentru a fi rentabile, Hidroservurile ar trebui să rămână cu aproximativ 1.200 de salariaţi, a precizat reprezentantul Euro Insol.

În timpul conferinţei de presă, la intrarea în sediul Hidroelectrica, un număr de 150 de sindicalişti din Hidroelectrica protestau împotriva acestei decizii, susţinând că vor să muncească şi că nu şi-au încasat salariile.

Borza a adăugat că responsabilitatea plăţii salariilor nu aparţine Hidroelectrica, ci Hidroservurilor.

„Nu Hidroelectrica trebuie să le plătească salariile, ci Hidroservurile. Este o chestiune de management defectuos la Hidroservuri. Hidroelectrica este în insolvenţă şi din cauza lor. Dacă angajaţii Hidroservurilor vor să muncescă într-adevăr, îi asigur că au unde. Dar să nu confundăm munca cu pomana”, a adăugat Borza.

Borza a adăugat că timp de zece ani Hidroservurile au obţinut de la Hidroelectrica „doar contracte prin încredinţare directă şi s-au complăcut în preţuri mari” pentu lucrări.

„Există o anumită conivenţă între directorii Hidroservurilor şi directori de sucursale ale Hidroelectrica”, a mai spus Borza.

Hidroservurile sunt deţinute integral de producătorul de electricitate Hidroelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...