Bosch plănuiește să înceapă producția la scară largă începand cu 2024 a stațiilor de generare distribuită a energiei în colaborare cu Ceres Power

Grupul Bosch intenționează să înceapă producția la scară largă a stațiilor de generare distribuită a energiei, ce au la bază tehnologia celulelor de combustie pe bază de oxid solid, informează societatea germană prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - vin, 18 dec. 2020, 15:23
Bosch plănuiește să înceapă producția la scară largă începand cu 2024 a stațiilor de generare distribuită a energiei în colaborare cu Ceres Power

Pentru realizarea acestui obictiv, Bosch a semnat un acord de extindere a parteneriatului cu firma Ceres Power.

După succesul fazei de construcție a prototipului, cele două companii doresc să continue, inițial cu procesul de pre-comercializare al celulelor de combustie staționare. Pentru sistemele SOFC, Bosch țintește o capacitate anuală de producție de aproximativ 200 MW, cantitate suficientă pentru a alimenta cu energie electrică în jur de 400.000 de persoane în căminele lor.

Bosch intenționează să producă sistemele de celule de combustie staționare în fabricile sale din Bamberg, Wernau și Homburg, precum și în zonele sale de dezvoltare din Stuttgart-Feuerbach și Renningen – și va investi sute de milioane de euro până în 2024. Aceasta înseamnă că Bosch se poziționează ca furnizor de sisteme de celule de combustie staționare și își aduce propria contribuție în acest segment.

Firma are în plan sa aplice tehnologia SOFC pentru micile stații de generare distribuită a energiei cu posibilitate de conectare, care pot fi apoi utilizate în orașe, fabrici, comerț, centre de date și infrastructura de încărcare a autovehiculelor electrice. Bosch estimează că piața producției de energie descentralizată va atinge un volum de 20 de miliarde de euro până în 2030.

Un total de peste 250 de angajați ai Bosch lucrează acum în acest nou domeniu promițător, cu 150 mai mulți decât acum un an.

„Considerăm că celulele de combustie pe bază de oxid solid de înaltă eficiență reprezintă un element esențial al furnizării sustenabile de energie. Pentru a realiza acest lucru, punem la comun expertiza Bosch din mai multe divizii”, spune dr. Christian Fischer, membru al consiliului de administrație Bosch, responsabil pentru sectorul Tehnologie pentru construcţii şi energie.

„Cu sistemele de celule de combustie staționare, Bosch stabilește un nou domeniu de activitate în care dezvoltarea, producția, vânzările și serviciile provin dintr-o singură sursă”, a continuat Fischer. „Împreună cu partenerul nostru, Ceres Power, facem acum următorul pas important către producția la scară largă.”

Bosch își extinde parteneriatul cu Ceres Power

Din august 2018, Bosch și Ceres Power colaborează cu succes în domeniul dezvoltării celulelor de combustie. Încă din
toamna anului 2019, Bosch a reușit să înceapă producția de prototipuri ale primelor sale sisteme de celule de combustie în Germania; în ianuarie 2020, a achiziționat o participațiune de aproximativ 18 procente în compania din Marea Britanie. Alianța a fost acum extinsă până la includerea fazelor ce duc la producția la scară largă în 2024. Acordurile specifică modul în care Bosch va utiliza în continuare tehnologia partenerului său, Ceres Power.

„Suntem mândri că am atins această etapă în colaborarea cu partenerul nostru important, Bosch. Combinarea tehnologiei inovatoare Ceres cu expertiza în producție pe care o are Bosch a făcut posibilă crearea sistemelor de celule de combustie staționare, ce vor ajuta la depășirea provocărilor globale ale tranziției energetice”, spune Phil Caldwell, CEO al Ceres Power. „Așteptăm cu nerăbdare continuarea colaborării noastre strânse cu Bosch.”

Sistemele SOFC sunt deja compatibile cu hidrogenul

Ceres Power este un lider în dezvoltarea celulelor inovatoare de combustie pe bază de oxid solid. Bosch deține o licență extinsă a tehnologiei de la Ceres Power și produce din 2019 celule de combustie în propriile fabrici. Instalațiile pilot pentru celulele de combustie pe bază de oxid solid sunt deja testate cu succes în diferite locații ale Bosch. Sistemele SOFC pot fi deja operate cu biogaz ecologic sau gaz natural și sunt deja compatibile cu hidrogenul, pentru sistemul energetic al viitorului.

Pentru orașe și aglomerări urbane cu cerințe energetice ridicate, sistemele SOFC pot asigura surse de alimentare sustenabile – cu emisii zero de oxizi de azot, impurități și CO2. Cu o eficiență generală de peste 85 de procente, celulele de combustie pe bază de oxid solid sunt net superioare oricărui alt convertizor de energie. Așa cum explică dr. Wilfried Kölscheid, care este responsabil pentru celulele de combustie staționare BBosch: „În funcție de cerințele de furnizare a energiei, în viitor vor putea fi interconectate oricât de multe centrale cu aceeași putere. Această interconectare creează practic centrale care lucrează împreună pentru a furniza energie, acolo unde este necesară.”

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
Wizz Air afirmă că nu se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu combustibil și că nu intenționează să anuleze zboruri sau să introducă suprataxe de combustibil în această vară,......
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia pe Transalpina, între Rânca și Curpăț, se va deschide începând de mâine
Circulaţia rutieră se redeschide vineri, începând cu ora 09:00, pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 ...
One United Properties câștigă definitiv două procese cu Primăria Capitalei. Autorizațiile pentru One Floreasca Towers și One Lake District rămân valabile
One United Properties câștigă definitiv două procese cu Primăria Capitalei. Autorizațiile pentru One Floreasca Towers ...
Dezvoltatorul One United Properties a primit decizii favorabile de la Curtea de Apel în două procese în care Primăria ...
World Estetix Distribution își consolidează poziția pe piața de estetica medicală printr-o distincție obținută în cadrul Congresului Anti-Aging 2026
World Estetix Distribution își consolidează poziția pe piața de estetica medicală printr-o distincție obținută în ...
World Estetix Distribution a participat la cea de-a 18-a ediție a Congresului de Medicină Estetică, Anti-Aging și Dermatologie ...