Boştină câştigă pentru Collini Lavori SpA dreptul de a construi centura ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu

Economica.net
04 11. 2013
proces_1_87108700_25112300

Casa de avocatură de business Boştină şi Asociaţii a asigurat asistenţă şi reprezentare juridică societăţii Collini Lavori în cadrul plângerii formulată împotriva deciziei CNSC prin care fuseseră admise contestaţiile formulate de companiile Copisa Constructora Pirenaica SA şi de SC Secol Societa Edile Construzione Lavori SpA, împotriva rezultatului procedurii de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de lucrări „Construcţia variantei de ocolire Târgu-Jiu”, organizată de CNADNR, în cadrul căreia oferta companiei Collini Lavori fusese declarată câştigătoare.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a decis pe 31 octombrie 2013 să menţină rezultatul procedurii de atribuire a contractului nr. 18A/1026/16.07.2013 şi actele subsecvente prin care compania Collini Lavori fusese declarată câştigătoare a licitaţiei privind construcţia centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu. Decizia este definitivă.

„E un succes al întregii echipe de avocaţi care a lucrat la acest dosar şi suntem mulţumiţi că la aproape 10 luni de la câştigarea licitaţiei, clientul nostru poate, în fine, să semneze contractul de atribuire şi să demareze lucrările”, spune Emilia Toader, avocat partener la Boştină şi Asociaţii, cea care a coordonat echipa de avocaţi.