Boştină scoate prevederile nelegale din caietul de sarcini al licitaţiei pentru Cernavodă-Medgidia

Economica.net
23 10. 2012
cernavoda_medgidia_10_02298400

Mai exact, este vorba de contractul de achiziţie publică care vizează „Servicii de asistenţă juridică pentru reprezentarea CNADNR S.A în instanţele arbitrale şi de judecată în vederea soluţionării disputelor şi litigiilor din cadrul contractului de proiectare şi execuţie a tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, proiect POST/2009/1/1/001”.

„Decizia CNSC ne mulţumeşte pe deplin pentru că obiectivul nostru era eliminarea din caietul de sarcini a prevederilor nelegale şi discriminatorii, ce restricţionau accesul operatorilor economici la procedura de achiziţie publică. Nu am dorit niciodată întârzierea acesui proces, ci doar aducerea lui în termenii legii”, a declarat avocatul coordonator Doru Cătălin Boştină.

ECONOMICA.NET vă aminteşte că această licitaţie a fost suspendată până la soluţionarea cauzei, pe 25 septembrie de către CNSC.

Boştină şi Asociaţii a contestat documentaţia de atribuire emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.

Decizia finală a CNSC: CNADNR va modifica documentaţia, iar licitaţia nu se anulează

La 19 octombrie, CNSC a admis parţial cererea casei de avocatură Boştină şi Asociaţii prin Decizia Nr. 3767/346 C7/4127/4145/4237, obligând CNADNR:
– să precizeze, în mod clar, în documentaţia de atribuire, dacă în totalul cheltuielilor cu experţii, în sumă de 300.000 euro, din Anexa la Formularul 19 sunt incluşi şi experţii care vor fi nominalizaţi de instanţa de arbitraj;
– să lămurească aspectele referitoare la limitele în care operatorul economic trebuie să oferteze onorariile experţilor;
– să lămurească aspectele legate de situaţia în care onorariile experţilor propuşi şi cheltuielile conexe înregistrate ca urmare a efectuării expertizelor vor depăşi cuantumul stabilit de către operatorul economic desemnat câştigător;
– să elimine Nota 5 din Formularul nr. 5 – „Capacitate Profesională” care prevede că „Ofertantul se obligă ca experţii cheie nominalizaţi pentru această procedură să nu fie angajaţi în contracte aflate în derulare”;
– să precizeze, în mod neechivoc, dacă cerinţa din fişa de date a achiziţiei privind asigurarea se referă la asigurarea prevăzută de art. 231 din Statutul profesiei de avocat sau la alt tip de asigurare.

Precizăm că CNSC a respins cererea de anulare a procedurii de atribuire a contractului.

Decizia CNSC este obligatorie şi poate fi consultată aici.