Braiconf închide magazinele din mall-uri ca urmare a solicitării centrelor comerciale de plată a chiriei pentru perioada de lockdown

Economica.net
10 11. 2020
braiconf_97497500

„Acest lucru presupune o reconfigurare a rețelei de magazine din țară si redeschiderea rețelei de magazine din străinătate, iar închiderea celor din mall-uri în această perioadă reprezintă o creștere a mărcii Braiconf, dar și o etapă nouă în relansarea segmentului nostru de retail”, a declarat Silviu Dumitrache, Președinte Braiconf.

Oficialii companiei mai susţin că, pe fondul schimbărilor aduse de pandemie, decizia de a nu prelungi contractele cu mall-urile este una de îmbunătățire a strategiei de retail.

„În contextul actual, nu ni s-a părut potrivită solicitarea unor centre comerciale, precum Cotroceni Park (AFI Cotroceni), de a continua să plătim chirie pe perioada în care magazinele nu au putut fi folosite, în lockdown, dar și pe perioada următoare, astfel că am decis să nu prelungim astfel de contracte”, mai spune Silviu Dumitrache.

Brainconf SA Brăila a fost înfiinţată în 1950, are peste 700 de angajaţi şi produce anual 800.000 de cămăşi pentru mărci precum Braiconf, Eton, Porsche, Cartier, Lacoste, Harmont&Blane, Hermes, Kenzo, LVMH și alții.