Brandul de lux co-fondat de Jaden Smith, fiul lui Will Smith, ajunge în România

23 12. 2025
jaden smith

Harper Collective este recunoscut pentru produsele sale premium realizate din materiale reciclate, inclusiv plastic recuperat din oceane și materiale post-consum.

Jaden Smith, actor, muzician și activist pentru mediu, este cunoscut pentru implicarea sa constantă în proiecte sustenabile, printre care JUST Water și platforma de lifestyle MSFTSrep. Alături de el, Sebastian Manes, co-fondator Harper Collective, aduce aproape două decenii de experiență în retailul de lux, acumulată în cadrul Selfridges Londra, unde a ocupat funcția de Executive Buying & Merchandising Director.

Colecțiile Harper Collective sunt prezente în unele dintre cele mai relevante destinații de retail internaționale, printre care Selfridges Londra, precum și locații atent selecționate din Paris și Hong Kong.

Începând de marți, selecția Harper Collective, inclusiv ediții limitate dezvoltate în colaborare cu Barbour, este disponibilă la TOFF Galleries, în Palatul Știrbei din București, situat pe Calea Victoriei.