Brandul turistic al României, promovat de Eurosport pentru 650.000 de lei

Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a încheiat un contract, în valoare de aproape 650.000 de lei, cu Eurosport Television Limited pentru promovarea brandului turistic al României cu prilejul Campionatului European de Raliuri, etapa a 12-a Rally International du Valais, Elveţia.
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 16:49
Brandul turistic al României, promovat de Eurosport pentru 650.000 de lei

Contractul a fost atribuit Eurosport Television LTD, pe 5 noiembrie, şi are o valoare totală de 646.350 de lei (fără TVA), potrivit unui anunţ postat pe site-ul e-licitatie.ro.

Potrivit anunţului de atribuire, contractul nu intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice.

Contractul a fost atribuit prin negociere fără anunţ de participare, întrucât „lucrările/ produsele/ serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate”.

Criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut, potrivit anunţului de atribuire.

Etapa a 12-a Rallye International du Valais- RIV, Elveţia, s-a desfăşurat în perioada 6-9 noiembrie, potrivit unui anunţ postat pe site-ul turism.gov.ro.

Potrivit documentului respectiv, la etapa a 12-a Rally International du Valais a fost promovat brandul turistic al României.

Grupul Eurosport, cea mai importantă platformă multimedia de sport din Europa, s-a lansat în 1989 şi este deţinut de grupul media francez TF1. În prezent, Eurosport ajunge în 130 de milioane de case din Europa. În limba română, postul Eurosport s-a lansat în 1997. În ianuarie 2005, s-a lansat Eurosport 2, iar în mai 2008 a debutat Eurosport în High Definition.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...