Brazii de Crăciun la ghivece: Cum şi unde putem să îi plantăm, după sărbători

În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi oameni au început să opteze pentru brăduţii de Crăciun la ghiveci, fiind cea mai ecologică variantă: pădurile nu suferă, iar după câteva luni, brăduţii pot fi plantaţi - fie în faţa blocului, în parc sau la munte. Astfel, frumoasa tradiţie de Crăciun devine şi una prietenoasă cu mediul.
cristina.dinu - mie, 21 dec. 2011, 07:50

Brăduţii la ghiveci se găsesc acum la majoritatea pieţelor, florăriilor şi centrelor comerciale, la preţuri decente. Ce trebuie să facem, însă, ca să trecem brăduţul cu bine de perioada în care va sta în casă?

Brăduţii trebuie ţinuţi în casă cât mai departe de surse de căldură – sobe, radiatoare, calorifere. Temperatura ambientală din casă nu trebuie să fie foarte mare, iar copăcelul trebuie să primească periodic nişte apă la rădăcină„, ne sfătuieşte asociaţia pentru protecţia mediului MaiMultVerde.

Dacă brăduţii se află într-o stare bună după trecerea sărbătorilor de iarnă, ei pot fi replantaţi în primăvară, în lunile martie-aprilie.

„Ei pot fi plantaţi în grădina casei, a blocului sau într-un parc din oraş, însă pentru asta este nevoie de acordul celor care se ocupă de acel parc – Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), primăria de sector sau Administraţia Domeniului Public si Privat etc.„, ne spune Anamaria Bogdan, director de comunicare al asociaţiei MaiMultVerde.

În Bucureşti, din păcate, există însă o problemă legată de poluare, care face dificilă prinderea şi dezvoltarea arborilor, iar coniferele sunt destul de sensibile la acest lucru, atrage atenţia asociaţia. Brăduţii la ghiveci pot fi plantaţi şi în afara localităţilor, la munte, în special, în zone în care mai există şi alţi brazi, aceasta fiind o soluţie mai avantajoasă pe termen lung.

După ce am găsit locul pentru plantat, rămâne să trecem la treabă. Este important de ştiut că cel care plantează trebuie să facă o groapă suficient de mare în care să pună brăduţul cu tot cu pământul din ghiveci, cu grijă să nu expună în vreun fel rădăcinile la aer – situaţie potenţial fatală pentru copăcel, să acopere cu pământ şi să taseze foarte bine, astfel încât să nu mai rămână aer în sol, ne sfătuieşte Anamaria Bogdan, care precizează că ajută foarte mult ca pe parcursul plantării şi tasării pământului să se pună şi 1-3 galeţi cu apa, care vor ajuta şi mai mult la omogenizarea şi tasarea solului.

Asociaţia MaiMultVerde are în această perioadă şi o campanie legată de brazii din ghivece. Persoanele care cumpără un brad în ghiveci sau un brad tăiat, din surse ecologice şi sustenabile, de pe site-ul www.magazinuldebrazi.ro prin intermediul www.maimultverde.ro, susţin proiectele de plantări ale asociaţiei MaiMultVerde. 5% din preţul brăduţilor cumpăraţi va fi direcţionat spre MaiMultVerde, iar asociaţia va organiza acţiuni de plantare în anul 2012, cu fondurile strânse. Mai multe detalii despre campanie, găsiţi pe http://maimultverde.ro/braduldecraciun.

Te-ar mai putea interesa și
Produse-surpriză în toate magazinele Kaufland din România
Produse-surpriză în toate magazinele Kaufland din România
Retailerul german Kaufland aduce în magazine brandurile CRIVIT, SILVERCREST, LIVARNO, Esmara și Lupilu, mărci private aflate până acum exclusiv în lanțul Lidl. Ambii retaileri fac parte din......
E.On a investit anul trecut 241 milioane de euro în rețelele de gaze naturale și electricitate din România. Sume în creștere pentru 2026, nivel record
E.On a investit anul trecut 241 milioane de euro în rețelele de gaze naturale și electricitate din România. Sume în ...
Delgaz Grid, compania de distribuție a grupului E.ON în România, a realizat anul trecut investiții de peste 1,2 miliarde ...
Softronic a livrat CFR Călători a 15-a locomotivă modernizată prin PNRR. A efectuat teste inclusiv în Ungaria
Softronic a livrat CFR Călători a 15-a locomotivă modernizată prin PNRR. A efectuat teste inclusiv în Ungaria
Locomotiva „𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐈𝐨𝐫𝐠𝐚”, a 15-a unitate modernizată prin PNRR, a fost livrată ...
Criză China – Cererea de gaze lichefiate nu îşi va reveni după turbulenţele din Orientul Mijlociu
Criză China – Cererea de gaze lichefiate nu îşi va reveni după turbulenţele din Orientul Mijlociu
Speranţele pentru o revenire puternică a cererii de gaze naturale lichefiate a Chinei se estompează, în pofida armistiţiului ...