1EUR = 4.7524 RON | Bucureşti 21 º

Finanţe şi bănci

BRD a obţinut un profit net de peste două ori mai mare în semestrul 1 din 2015

BRD, a doua cea mai mare bancă românească, a înregistrat o "creştere substanţială" a profitului net, până la 270 milioane de lei în semestrul I 2015, în comparaţie cu cele 128 milioane de lei, obţinute în semestrul I 2014, potrivit raportului băncii trimis la Bursă în dimineaţa de miercuri 5 august.

05 aug, 2015 | | ECONOMICA.net

BRD a reuşit performanţa de a-şi creşte de peste 2,1 ori profitul net din semstrul 1 al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, "datorită îmbunătăţirii susţinute a costului riscului şi strictei monitorizari a cheltuielilor operaţionale", spune raportul băncii trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Acţiunile BRD s-au apreciat cu peste 29% la BVB, de la începutul anului, până la închiderea de ieri de 11,3 lei / titlu. Astfel, banca este evaluată la aproape 7,9 miliarde de lei.

BRD este a doua cea mai mare bancă românească, cel puţin până la finalizarea achiziţiei Volksbank de către Banca Transilvania (TLV). Activele totale ale băncii erau de 47,1 miliarde de lei, , la sfârşitul lunii iunie 2015, în creştere cu două miliarde de lei faţă de sfârşitul anului trecut. Atunci, BCR avea  active de peste 59 de miliarde de lei, iar TLV de peste 35,6 miliarde de lei. Activele Volksbank erau de peste 12 miliarde de lei la sfârşitul lui 2014.

Venit net bancar a scăzut, totuşi, faţă de anul trecut, din cauza dobânzilor scăzute (-5,0% faţă de semestrul 1 2014), dar a crescut cu 2,4% faţă de trimestrul anterior datorită creşterii marjei nete de dobândă şi a veniturilor din comisioane.

S-a înregistrat o "scădere importantă" a costului riscului (-46% faţă de semestrul I 2014), iar rata creditelor neperformante se află pe tendinţă descrescătoare (18,8% la 30 iunie 2015 de la 23,4% la 30 iunie 2014, potrivit raportului băncii.

Rezultatele băncii "constituie răsplata politicii active de gestionare a riscurilor şi a eforturilor de reducere a costurilor, şi oferă încă o dată dovada solidităţii modelului de bancă universală implementat de Grupul BRD. Totodată, activitatea de creditare începe sa dea semne pozitive,
având în vedere îmbunătăţirea susţinută a volumului de credite nou-acordate persoanelor fizice si marilor clienți corporativi, şi creşterea faţă de trimestrul anterior a veniturilor bancare din activitatea de bază”, a declarat Philippe Lhotte, CEO al BRD. 

BRD-Groupe Société Générale are 2,2 milioane de clienţi şi operează o reţea de 845 de unităţi. Are tot atâtea carduri emise, câţi clienţi: 2,2 milioane, şi o reţea de acceptare de peste 26 000 POS-uri şi 1 500 ATM-uri. Cu operaţiuni de factoring de 960 milioane de euro în 2014, BRD este liderul pieţei de factoring din România, potrivit statisticilor băncii.

 

Galeria cu cifre

Soldul creditelor brute la nivelul sistemului bancar românesc a scăzut la finele lunii iunie 2015 faţă de finele lunii iunie 2014 (-0,6%) ca urmare a diminuării stocului de credite pentru companii. Pe segmentul persoanelor fizice, volumul creditelor de consum denominate în lei a început sa dea semne de ameliorare, creditele pentru locuințe păstrându-şi totodată trendul pozitiv.

Toate calculele sunt făcute la curs valutar constant.

Faţă de sfârşitul lui 2014, soldul creditelor brute a consemnat un avans de 2,2%, înregistrându-se evoluţii favorabile pe ambele segmente. Atât economiile persoanelor fizice cât şi ale companiilor au înregistrat creşteri faţă de 30 iunie 2014, astfel că soldul total al depozitelor a urcat cu 7,3%.

Cât priveşte BRD, soldul creditelor nete acordate de Grupul BRD a ajuns la nivelul de 27,0 miliarde lei, în scădere cu 2,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pe fondul scăderii portofoliului de credite pentru IMM, însă a înregistrat un avans de 1,1% faţă de 31 decembrie 2014 beneficiind în continuare de creşterea portofoliului de credite acordate persoanelor fizice şi a celui de mari clienţi corporativi.

Creditele nete acordate persoanelor fizice au ajuns la 17,0 miliarde RON, în urcare cu 2,6% faţă de 30 iunie 2014 şi cu 2,4% faţă de 31 decembrie 2014. Creşterea a fost susţinută în principal de avansul stocului de credite pentru locuințe. Volumul creditelor pentru locuinţe nou-acordate în cursul perioadei ianuarie – iunie 2015 s-a majorat substanţial la circa 0,8 miliarde de lei (+78% faţă de prima jumătate a anului 2014), ca urmare a poziţiei de top a BRD în cadrul programului Prima Casă (valoarea creditelor noi Prima Casă a reprezentat 76% din totalul creditelor noi pentru locuinţe) şi interesului în creştere pentru credite imobiliare
standard.

Volumul creditelor noi acordate persoanelor fizice a fost de 2,4 miliarde RON în primele şase luni
din 2015, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut. Soldul creditelor nete acordate categoriei de mari clienţi corporativi a înregistrat o creştere de 6,6% faţă de
31 decembrie 2014, şi de 2,8% faţă de 30 iunie 2014, fiind o dovadă a poziţiei importante a BRD pe acest segment foarte competitiv.

Depozitele Grupului BRD au crescut cu 9,5% faţă de 30 iunie 2014 şi cu 4,9%* faţă de 31 decembrie 2014, ajungând la 37,7 miliarde lei ca urmare a unei bune activităţi de atragere de economii de la clienţii retail şi non-retail. Depozitele populaţiei au înregistrat un avans peste cel al pieţei, beneficiind în special de creşterea susţinută a conturilor curente (+23,6% an/an). Baza importantă de depozite, reprezentând 89,4% din totalul datoriilor, alături de un indicator credite nete/depozite solid (de 71,6% la 30 iunie 2015, -2,9 puncte procentuale faţă de 31 decembrie 2014 şi -8,7 puncte procentuale faţă de 30 iunie 2014) asigură o autonomie financiară crescută.

Venitul net bancar a înregistrat o scădere de 5,0% faţă de semestrul I 2014, ajungând la 1.226 milioane RON, marja netă scăzând prin efectul nefavorabil de rată de dobândă. Anularea sau reducerea unor comisioane pe segmentul retail precum şi veniturile mai mici din angajamentele extrabilanţiere ale Băncii s-au tradus printr-un declin de 3,4% al veniturilor din comisioane.

Cu toate acestea, Grupul BRD a înregistrat venituri mai mari din servicii de bancă la distanţă (internet și telefon mobil), servicii de custodie şi depozitare, administrarea activelor, credite sindicalizate şi operaţiuni cu numerar.

Cheltuielile operaţionale s-au diminuat cu 1,3% la 633 milioane RON faţă de perioada similară a anului trecut. Au fost înregistrate în continuare economii în ceea ce priveşte cheltuielile imobiliare, de comunicare şi de consultanţă, datorită bunei gestiuni a costurilor. Indicatorul cost/venit a fost de 51,6%.

BRD a continuat să îşi imbunătăţească profilul de risc. A redus rata creditelor neperformante (NPL) de la 23,4% la 30 iunie 2014 la 18,8% la 30 iunie 2015, la nivelul Băncii, ca urmare a operaţiunilor de ştergere şi de vânzare de creanţe neperformante. În acelasi timp, s-a mărit gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS de la 71,2% la 30 iunie 2014 la 72,9% la 30 iunie 2015.

Costul net al riscului a scăzut cu 46,2% la nivelul Grupului, faţă de perioada similară a anului trecut, înregistrându-se evoluţii favorabile pe ambele segmente (persoane fizice şi companii).
Indicatorul de solvabilitate al BRD, de 16,3% la nivel individual (conform Basel III) la 30 iunie 2015, este mult peste cerinţele de reglementare, fiind comparabil cu nivelul de 16,6% înregistrat la 30 iunie 2014.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO