BRD a raportat un profit de 10,3 milioane lei la nouă luni. Provizioanele au crescut cu 58%

Economica.net
06 11. 2012
brd_70185700

„Trimestrul al treilea al anului 2012 a confirmat tendinţa pozitivă în activitatea de creditare constatată la sfârşitul primului semestru, cu o creştere importantă a portofoliului de credite (+8,1%) faţa de 30 septembrie 2011, superioară ritmului de creştere la nivelul sectorului bancar (+5%), care a generat o creştere a cotei de piata pâna la 14,7% la 30 septembrie 2012”, se arată într-un comunicat al băncii transmis marţi Bursei.

Valoarea totala a creditelor brute acordate a ajuns la 36,25 miliarde lei la la finele lunii septembrie, evoluţia bazându-se pe finanţările pentru firme, în special corporaţii mari, finanţări pentru Prima Casă şi credite de consum.

La finalul lunii septembrie, valoarea depozitelor clientelei era cu 5,4% mai mare faţă de primele nouă luni din 2011, de 31,66 miliarde lei, şi cu 4,5% faţă de decembrie anul trecut.

Venitul net bancar a scăzut cu aproximativ 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 2,18 miliarde lei, pe fondul reducerii marjei nete de dobândă cu 9% faţă de primele nouă luni din 2011, deşi aceasta a intrat pe un trend ascendent în trimestrul al treilea, înregistrând o creştere semnificativă, de 13, faţă de nivelul înregistrat în trimestrul al doilea.

Veniturile nete din comisioane pentru servicii si dobânzi au stagnat, la aproximativ 570 milioane de lei.

Cheltuielile operaţionale au coborât cu 4% în primele nouă luni, la 1 miliard de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011.

La finalul lunii septembrie, BRD avea active totale de 47,6 miliarde lei. Disponibilităţile băncii au scăzut cu 5,8%, la 623,66 milioane lei.

Rezultat brut din exploatare a fost de 1,17 miliarde de lei, cu 7% mai redus decât nivelul consemnat pentru septembrie 2011.

BRD a înregistrat un profit net de 446,62 milioane lei, în primele nouă luni din 2011.

Rezultatele grupului prezentate marţi sunt întocmite după standardele IFRS.

Grupul financiar francez Societe Generale este acţionarul majoritar al BRD şi controlează 60,16% din acţiuni. În acţionariat se regăsesc şi cele cinci SIF-uri, precum şi Fondul Proprietatea (FP), cu pachete de până la 5%.

Acţiunile BRD au închis şedinţa de marţi a BVB la un preţ de 7,7 lei, iar la această cotaţie capitalizarea BRD este de 5,4 miliarde lei (1,19 miliarde de euro).