BRD Finance are un nou director general

Economica.net
10 09. 2013
brd_2_38451900

„În vârstă de 55 de ani, Antoine Gabizon este absolvent al Institut d’Etudes Politiques din Paris şi al Universităţii Paris-Dauphine, cu specializarea Business Administration. Cu o carieră profesională de 30 de ani în cadrul Société Générale, Antoine Gabizon vine la conducerea BRD Finance cu o expertiză managerială diversificată pe zonele de corporate şi retail banking, dobândită atât în Franţa, cât şi în străinatate”, se arată într-un comunicat al companiei, filiala specializată în credite de consum a BRD-Groupe Société Générale.

Noul director general are ca obiectiv dezvoltarea activităţii BRD Finance în domeniul creditelor de consum.

„Ne vom concentra pe consolidarea poziţiei companiei pe piaţă şi pe dezvoltarea business-ului (…) Eficientizarea proceselor interne va rămâne, bineînţeles, una dintre priorităţile mele (…)”, a declarat Gabizon.

BRD Finance gestionează un portofoliu de 300.000 de clienţi şi colaborează cu aproape 5.000 de parteneri la nivel naţional. În anul 2012, compania a realizat un rezultat net de 9,8 milioane lei.