BRD Grup – Creştere de 30% a profitului net, până la 342 de milioane de lei, în primul trimestru

Grupul BRD a obţinut un profit net de aproximativ 342 de milioane de lei în primul trimestru din acest an, în creştere cu 30% faţă de perioada similară din 2022, iar rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a atins 19%, potrivit unui comunicat al băncii.
AGERPRES - vin, 12 mai 2023, 12:14
BRD Grup - Creştere de 30% a profitului net, până la 342 de milioane de lei, în primul trimestru

Veniturile totale ale Grupului BRD au ajuns la 935 de milioane de lei în primul trimestru al anului, faţă de 810 milioane de lei în perioada similară din 2022, în creştere cu 15,5%. Performanţa a fost susţinută de veniturile nete din dobânzi mai mari şi de menţinerea unei dinamici excelente pe pieţele financiare, scrie Agerpres.

Cheltuielile operaţionale s-au ridicat la 508 milioane de lei, faţă de 460 de milioane de lei în perioada similară a anului trecut. Presiunea inflaţiei de două cifre este ridicată, dar creşterea costurilor (+10,5% în dinamică anuală) a fost limitată sub nivelul inflaţiei, pe fondul unui management riguros al costurilor, se precizează în comunicat.

„Creşterea cheltuielilor cu personalul, de 9,1% în dinamică anuală, reflectă efectul de preţ al salariilor mai mari şi al ajustării altor beneficii, pe o piaţă a muncii competitivă şi tensionată. Avansul altor cheltuieli încorporează o contribuţie cumulată mai mare la Fondul de Garantare a Depozitelor şi la Fondul de Rezoluţie (75,8 milioane de lei, înregistrată în T1 2023, faţă de 69,2 milioane de lei în 2022), cheltuieli mai mari cu furnizorii de servicii externe şi creşterea costurilor legate de IT&C, care susţin livrarea proiectelor strategice”, se arată în comunicat.

Performanţa operaţională generală a fost ridicată în primele trei luni ale anului, cu o creştere a venitului brut din exploatare de 22,2% faţă de anul precedent, până la 427 de milioane de lei, comparativ cu 350 de milioane de lei în primul trimestru din 2022.

Potrivit sursei citate, activitatea de creditare a companiilor a crescut cu 28,8% în dinamică anuală, susţinută atât de IMM-uri (+30,4% an/an), cât şi de companii mari (+28% în dinamică anuală). Valoarea creditelor nou acordate IMM-urilor în cadrul programului IMM Invest Plus a ajuns la 825 milioane lei în primul trimestru din 2023, de patru ori mai mare faţă de T1 2022, iar la nivelul finanţării în leasing s-a consemnat o creştere cu 15,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022.

Toate acestea au condus la o creştere cu 11,2% a stocului de credite la sfârşitul lunii martie 2023, în comparaţie cu sfârşitul lunii martie 2022

„În primele trei luni ale anului, BRD a continuat să fie un partener activ al clienţilor săi şi al economiei româneşti. Activitatea de creditare şi-a menţinut tendinţa crescătoare, cu o majorare importantă a volumului finanţărilor pe segmentul clienţilor companii, atât IMM-uri, cât şi companii mari, datorită experienţei la nivel sectorial şi rezultatelor participării la programul IMM Invest. Pe segmentul retail, activitatea de creditare a fost rezilientă în contextul unei pieţe în general care încetineşte, cu un volum încă ridicat de credite nou acordate persoanelor fizice. BRD este angajată în a contribui material la o economie mai verde, cu un volum total de tranzacţii noi care susţin tranziţia spre sustenabilitate de 1,16 miliarde lei în primul trimestru al anului. În plus, BRD îşi joacă eficient rolul în intermedierea financiară, distribuind volume semnificative în cadrul programului Fidelis, care contribuie la finanţarea bugetului de stat al României, oferind în acelaşi timp clienţilor persoane fizice posibilitatea de a-şi extinde universul investiţional”, a spus Francois Bloch, directorul general al BRD Groupe Societe Generale.

Acesta a precizat că rezultatele financiare din primul trimestru au reflectat dinamica puternică, cu o creştere ridicată a veniturilor, în timp ce evoluţia cheltuielilor de exploatare a fost menţinută sensibil sub nivelul inflaţiei.

„Costul riscului a fost foarte redus, în timp ce indicatorii de risc au rămas la niveluri robuste, reflectând calitatea ridicată a activelor. Toate acestea s-au tradus printr-o rentabilitate ridicată, profitul net crescând cu 30%, iar ROE atingând 19% în primul trimestru al anului. Cu profilul său puternic, BRD îşi continuă parcursul de partener de încredere şi relevant atât pentru clienţii săi, cât şi pentru economia românească”, a mai spus Francois Bloch.

Potrivit comunicatului, depozitele clienţilor companii mari au crescut cu 22,4% faţă de finalul lunii martie 2022, iar cele de retail cu 3,6% faţă de finalul lunii martie 2022. Depozitele clienţilor au ajuns la 55,6 miliarde de lei, în creştere cu 4,2% în dinamică anuală, în principal ca urmare a depunerilor mai mari în depozite la termen realizate de clienţii persoane fizice şi a creşterii resurselor denominate în lei provenind de la clienţii companii mari, într-un context caracterizat de dobânzi ridicate şi competitive.

De asemenea, BRD a continuat să participe foarte activ la emisiunile de titluri de stat Fidelis pentru persoane fizice realizate în 2023, cu o cotă medie de piaţă de 42% şi o valoare totală distribuită de aproximativ 1,3 miliarde de lei.

Banca a înregistrat 1,16 milioane de utilizatori You BRD la finalul 31 martie 2023, în creştere cu 42% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, 65% din depozite şi 90% din conturile de economii au fost deschise direct în You BRD, în primul trimestru.

Rata creditelor neperformante (NPL) înregistrează o creştere marginală faţă de trimestrul anterior, ajungând la 2,6%, rămânând însă sub nivelul de 2,7% din martie 2022.

BRD – Groupe Societe Generale operează o reţea de 451 de unităţi. Activele totale ale băncii se ridicau, la sfârşitul lunii martie 2023, la 70,5 miliarde lei.

BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 117.000 de angajaţi în 66 de ţări şi 25 de milioane de clienţi la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul maghiar anunță că ia în calcul să intervină în prețurile carburanților
Guvernul maghiar anunță că ia în calcul să intervină în prețurile carburanților
Guvernul de la Budapesta nu exclude o intervenţie asupra preţului la carburanţi şi va discuta problema la întâlnirea de miercurea viitoare, a declarat ministrul Economiei, Marton Nagy, într-o......
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul estimat (Video)
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, vineri, că au fost finalizate lucrările de reparaţii la cuva ...
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile ...
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. 160 de ani în care i-a reconfirmat constant poziția ...