Brexit: Companiile din Marea Britanie au anulat sau au amânat investiţii de 65 de miliarde de lire sterline

Oamenii de afaceri din Marea Britanie au anulat sau au amânat investiţii în valoare de 65,6 miliarde de lire sterline (82 miliarde de dolari) după votul din iunie privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană (Brexit), iar peste 40% din marile companii şi-au redus investiţiile, arată un studiu publicat luni de Centre for Economics and Business Research şi Hitachi Capital UK, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 14 nov. 2016, 07:24
Brexit: Companiile din Marea Britanie au anulat sau au amânat investiţii de 65 de miliarde de lire sterline

Directorii generali sunt circumspecţi în privinţa îndeplinirii planurilor de investiţii, din cauza evoluţiei lirei sterline – care a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul – şi a lipsei certitudinilor privind viitoarea relaţie a Marii Britanii cu UE.

‘Toată lumea vorbeşte despre incertitudini, dar ce înseamnă ele? Odată ce începi să le numeri, devine destul de înfricoşător’, a afirmat directorul general al Hitachi Capital, Robert Gordon.

Per total, o treime dintre companiile din Marea Britanie au întârziat sau au abandonat planurile de cheltuieli în urma votului din iunie. Este mai puţin probabil ca firmele mici, care sunt mai puţin expuse decât cele mari la fluctuaţiile de curs valutar şi depind mai puţin de investiţiile străine, să amâne sau să-şi întârzie investiţiile. Dar, în mod colectiv, ele reprezintă 81% din totalul investiţiilor pierdute, se arată în studiul realizat de Centre for Economics and Business Research şi Hitachi Capital U.K.

Marile companii, cu peste 250 de angajaţi, sunt îngrijorate în special din cauza deprecierii semnificative a lirei sterline, accesul la piaţa unică a UE şi schimbările politice. Aproximativ 42% din aceste companii şi-au amânat sau anulat cheltuielile.

Robert Gordon a cerut Guvernului să furnizeze mai multă claritate în privinţa planurilor legate de Brexit, avertizând: ‘Încrederea este foarte uşor de pierdut şi foarte greu de recâştigat’.

Membrii Guvernului de la Londra au fost avertizaţi luna trecută că Marea Britanie ar putea pierde anual venituri din taxe în valoare de 66 de miliarde de lire sterline (73 de miliarde de euro) în cazul unei ieşiri dure din Uniunea Europeană (UE), o variantă în urma căreia Marea Britanie va avea un acces limitat la piaţa unică din UE.

Potrivit acestor documente, care analizează ce s-ar întâmpla dacă Marea Britanie iese din piaţa unică şi se bazează numai pe regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului în schimburile cu continentul, Produsul Intern Brut al Marii Britanii ar putea fi mai mic cu 5,4% până la 9,5% după 15 ani, comparativ cu ce s-ar întâmpla dacă ar rămâne în UE. O astfel de scădere dramatică a veniturilor ar forţa Guvernul să reducă cheltuielile publice sau să majoreze taxele.

Un raport recent al firmei de consultanţă Oliver Wyman a ajuns la concluzia că numai sectorul financiar al Marii Britanii ar putea pierde venituri de până la 38 miliarde de lire sterline în cazul unui ‘hard’ Brexit.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina afirmă că a avariat trei platforme petroliere ruseşti în Marea Caspică. Toate sunt ale Lukoil
Ucraina afirmă că a avariat trei platforme petroliere ruseşti în Marea Caspică. Toate sunt ale Lukoil
Armata ucraineană a efectuat atacuri în Marea Caspică, avariind trei platforme petroliere ruseşti, a raportat duminică Statul Major General din Kiev pe Telegram, relatează dpa, citată de......
Israel bombardează presupuse poziții Hezbollah din Liban
Israel bombardează presupuse poziții Hezbollah din Liban
Armata israeliană a lansat duminică zeci de bombardamente în sudul Libanului, vizând presupuse infrastructuri militare ...
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa susține că statele NATO poartă discuţii „constructive” privind Groenlanda
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa susține că statele NATO poartă discuţii „constructive” privind ...
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, americanul Alexus Grynkewich declară că țările membre NATO poartă ...
Instituţiile şi autorităţile publice aveau în noiembrie 1,2 milioane de angajați, cu 290 mai puţini decât în octombrie
Instituţiile şi autorităţile publice aveau în noiembrie 1,2 milioane de angajați, cu 290 mai puţini decât în octombrie
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în noiembrie 2025, de 1.280.562, ...