Brexit: Liderii statelor din Europa de Sud membre ale UE se vor reuni pe 10 aprilie la Madrid
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2017/03/el_pardo_royal_palace_carru2_75818700-823x420.jpg)
Şeful guvernul spaniol, Mariano Rajoy, îi va primi pe liderii din Franţa, Italia, Portugalia, Grecia, Cipru şi Malta la Palatul El Pardo, în apropiere de Madrid, a anunţat biroul de presă al premierului.
‘Obiectivul principal al acestei întâlniri este de a discuta despre munca ce trebuie depusă pentru negocieri bune cu privire la Brexit’, a indicat sursa citată.
Reuniunea va fi a treia în acest format, după cele de la Atena, în septembrie, şi Lisabona, în ianuarie.
La întâlnirile anterioare, liderii prezenţi au încercat să ajungă la o poziţie comună mai ales cu privire la criza migranţilor şi la Brexit, în faţa influenţei statelor din nordul Europei.