Brexit: Marea Britanie nu va achita o „notă de plată” de 100 de miliarde de euro – ministru

Economica.net
03 05. 2017
brexit_940x470_81982100

”Nu vom plăti 100 de miliarde de euro. Ceea ce trebuie să facem este să discutăm detaliat care sunt drepturile şi obligaţiile”, a declarat Davis pentru canalul de televiziune britanic ITV.

De asemenea, el a adăugat că guvernul britanic nu a văzut până acum o cifră din partea UE privind ‘nota de plată’ pentru Brexit.

Financial Times a anunţat că, în urma solicitărilor mai multor state membre, negociatorii UE şi-au revizuit estimările iniţiale pentru a maximiza nivelul datoriilor care trebuie să fie acoperite de britanici, printre care subvenţiile agricole post-Brexit şi taxe administrative către UE în 2019 şi 2020.

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, va face publice miercuri directivele detaliate ale taberei europene, în plină controversă asupra gradului de optimism al celor două părţi, cu câteva săptămâni înainte de începerea negocierilor.

Barnier speră să termine negocierile în octombrie 2018 astfel încât Parlamentul European să poată vota acordul găsit în timp util înaintea datei prevăzute pentru retragerea Regatului Unit, 29 martie 2019.

Uniunea Europeană va fi pregătită pentru a începe discuţiile cu Regatul Unit după alegerile parlamentare britanice din 8 iunie convocate de premierul Theresa May, în căutarea unei majorităţi politice depline. Acest proces european, uneori tehnic, a avut loc într-o atmosferă politică tensionată în timpul weekendului.

Theresa May vrea ca discuţiile privind acordul comercial şi condiţiile separării să se desfăşoare în paralel, spre deosebire de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care susţine că unii oficiali britanici ‘subestimează dificultăţile tehnice’ pe care UE trebuie să le depăşească.