Brexit: nu va exista un dumping vamal în cazul lipsei unui acord, dă asigurări comisarul european Pierre Moscovici

Economica.net
04 06. 2019
eu_uk_flags_1400x788_70680700

„Ştiu că unii se întreabă ‘Faceţi controale extrem de insistente aici, la Calais, dar veţi face acelaşi lucru în alte ţări ale Uniunii Europene?’. Răspunsul meu este ‘da’ „, a declarat Pierre Moscovici în marja unei vizite la capătul francez al Eurotunelului, la Coquelles (nordul Franţei).

„Tratatele se aplică tuturor, maniera în care trebuie efectuate controalele vamale se aplică peste tot la fel şi, aşadar, nu va exista un dumping vamal, nu vor exista în Uniunea Europeană zone unde va fi mai uşor de intrat decât în altele”, a insistat el.

Potrivit oficialului european, obiectivul este ca frontiera Uniunii Europene în ansamblul său să fie protejată, astfel încât Regatul Unit să devină o ţară terţă pentru ansamblul ţărilor UE.