Britanicul Imran Ahmed, vizat de sancțiunile impuse de SUA împotriva a cinci cetățeni din statele europene, a depus plângere împotriva administrației Trump la un tribunal din New York

Cetăţeanul britanic Imran Ahmed, una dintre cele cinci personalităţi europene angajate în reglementarea strictă a industriei tehnologice şi combaterii dezinformării online, cărora li se interzice şederea în Statele Unite, a depus plângere împotriva administraţiei Trump, temându-se că va fi expulzat din ţara în care trăieşte, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 25 dec. 2025, 20:16
Britanicul Imran Ahmed, vizat de sancțiunile impuse de SUA împotriva a cinci cetățeni din statele europene, a depus plângere împotriva administrației Trump la un tribunal din New York

El se confruntă acum cu „perspectiva iminentă a unei arestări neconstituţionale, a detenţiei punitive şi a expulzării”, se arată în plângerea depusă miercuri la un tribunal din New York.

Imran Ahmed, cetăţean britanic de origine afgană, în vârstă de 47 de ani, locuieşte legal în Statele Unite din 2021 şi deţine o carte verde, conform plângerii sale. Soţia şi fiica sa sunt cetăţeni americani.

„Guvernul federal a precizat clar că Imran Ahmed este sancţionat pentru activitatea ONG-ului pe care l-a fondat şi condus, Centre for Countering Digital Hate (CCDH)”, se adaugă în plângere.

Acest centru studiază politicile de moderare ale principalelor platforme de socializare şi a denunţat în repetate rânduri practicile reţelei X, fosta reţea Twitter a lui Elon Musk, un aliat al preşedintelui SUA.

Administraţia Trump a anunţat marţi sancţiuni care vizează cinci personalităţi europene angajate în reglementarea strictă a industriei tehnologice şi combaterii dezinformării online, printre care Imran Ahmed, care conduce Centre for Countering Digital Hate (CCDH), şi Clare Melford, care conduce un Index Global al Dezinformării (GDI), cu sediul în Regatul Unit.

Celelalte personalităţi europene sancţionate de Washington sunt fostul comisar european Thierry Breton, Anna-Lena von Hodenberg, fondatoarea ONG-ului german HateAid, şi Josephine Ballon, din cadrul aceleiaşi organizaţii.

Cele cinci personalităţi sunt acuzate de ”cenzură” în detrimentul intereselor americane, potrivit Departamentului de Stat american.

Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio, subsecretarul pentru Diplomaţie Publică al Statelor Unite, Sarah Rogers, ministrul justiţiei Pam Bondi şi ministrul pentru securitate internă Kristi Noem, precum şi directorul Serviciului de Imigrare şi Control Vamal al SUA (ICE), Todd Lyons, se numără printre cei vizaţi de plângerea depusă de Imran Ahmed.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri pentru pacea din Ucraina. Zelenski anunță că a avut o discuție foarte bună cu emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner
Negocieri pentru pacea din Ucraina. Zelenski anunță că a avut o discuție foarte bună cu emisarii americani Steve Witkoff ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi că a discutat la telefon cu emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner, după ce cu o zi înainte a dezvăluit detaliile noului plan......
Ministrul israelian al Apărării spune că țara sa nu-și va mai retrage niciodată trupele din Fâșia Gaza, în pofida planului de pace propus de Trump
Ministrul israelian al Apărării spune că țara sa nu-și va mai retrage niciodată trupele din Fâșia Gaza, în pofida ...
Israelul nu îşi va retrage niciodată toate trupele din Fâşia Gaza, a declarat ministrul Apărării Israel Katz, în ...
Statul Major ucrainean anunță efectuarea cu succes un atac asupra unei rafinării din Rusia
Statul Major ucrainean anunță efectuarea cu succes un atac asupra unei rafinării din Rusia
Statul Major General ucrainean a anunţat joi lansarea unui atac reuşit împotriva rafinăriei Novoşahtinsk din regiunea ...
Rusia consideră că blocada navală a SUA asupra Venezuelei reprezintă un act de piraterie
Rusia consideră că blocada navală a SUA asupra Venezuelei reprezintă un act de piraterie
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Statele Unite reînvie pirateria şi tâlhăria în Marea Caraibelor prin blocada ...