British Airways se pregăteşte pentru cea mai mare grevă din istoria sa

Compania aeriană britanică British Airways ar putea să se confrunte săptămâna viitoare cu o grevă a piloţilor, situaţie care ar putea duce la paralizarea activităţii operatorului, transmite AFP.
Economica.net - vin, 06 sept. 2019, 12:04
British Airways se pregăteşte pentru cea mai mare grevă din istoria sa

După refuzul echipei manageriale de a relua negocierile cu sindicatul Balpa, piloţii de la British Airways au anunţat că au de gând să declanşeze o grevă de 48 de ore în zilele de luni şi marţi, acţiune care va paraliza zborurile companiei. Potrivit Balpa, va fi pentru prima dată când piloţii companiei aeriene intră în grevă.

În consecinţă, British Airways, care aparţine grupului aerian IAG, ar putea să se confrunte cu cea mai mare grevă din istoria sa, o acţiune care va angrena peste 90% dintre cei 4.300 de piloţi ai săi. Potrivit presei locale, 1.600 de zboruri British Airways riscă să fie anulate săptămâna viitoare, ceea ce ar putea bloca la sol până la 290.000 de pasageri care urmau să zboare cu aeronavele companiei.

Joi seară, British Airways a respins o ofertă de ultim moment venită de la sindicatul Balpa, care s-a oferit să renunţe la grevă dacă managementul companiei revine la masa negocierilor.

„Rămânem deschişi la discuţiile constructive cu Balpa pentru a duce la capăt negocierile cu privire la salarii, dar nu credem că sindicatul dă dovadă de bună credinţă atunci când, în ultimul moment, vine cu o propunere care ne-ar costa 50 de milioane de lire sterline în plus”, a precizat echipa managerială de la British Airways.

În replică, secretarul general de la Balpa, Brian Strutton, a apreciat că „British Airways a ales în mod intenţionat ca grevele să aibă loc”. De asemenea, Brian Strutton a contestat cifrele avansate de conducerea companiei cu privire la costurile ofertei sindicatului, adăugând că nu înseamnă decât un plus de cinci milioane de lire sterline peste ceea ce oferă BA în cursul negocierilor.

„O zi de grevă costă compania 40 de milioane de lire sterline şi cu toate acestea ei par mulţumiţi să cheltuie aceşti bani pentru a acoperi greva în loc să îi plătească piloţilor lor”, a mai spus Strutton.

British Airways nu este singura companie aeriană care se confruntă cu o grevă din partea piloţilor. O parte din piloţii din Marea Britanie ai companiei low-cost Ryanair au anunţat şi ei că vor continua grevele în luna septembrie, chiar dacă până acum perturbările aduse traficului au fost limitate.

În Franţa, compania Air France a cunoscut în 2018 mai multe luni de conflict cu piloţii săi pe tema salariilor, conflict marcat de mai multe zile de grevă, înainte ca un acord să fie convenit în luna octombrie a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există – date luni, 13 aprilie 2026
Anunţ urgent pentru şoferi. Poliţia Română – Trafic foarte aglomerat pe anumite drumuri. Ce rute alternative există ...
Traficul auto este foarte aglomerat, luni, în jurul orelor 13:00, iar circulaţia se desfăşoară îngreunat pe DN 1, pe direcţia Braşov - Bucureşti, începând cu localitatea Predeal, a......
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în Orientul Mijlociu
Strâmtoarea Ormuz – China cere deblocarea „fără obstacole” a culoarului şi susţine că vrea pace în ...
China a cerut luni restabilirea unei navigaţii "fără obstacole" în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore înainte de blocarea ...
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” pentru redeschiderea culoarului
Strâmtoarea Ormuz – Franţa şi Marea Britanie pregătesc o „alternativă defensivă multinaţională” ...
Franţa şi Regatul Unit vor organiza "în zilele următoare o conferinţă cu ţările dispuse să contribuie" la o "misiune ...
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Apartament nou sau vechi în 2026? Care sunt diferențele de preț din marile orașe
Prețul mediu pentru un apartament în marile orașe din România a trecut în luna martie pentru prima oară pragul de 2.000 ...