Bruxelles-ul recomandă deschiderea negocierilor de aderare a Serbiei la UE

Economica.net
22 04. 2013
serbian_flag_55125800

„Comisia consideră că Serbia a îndeplinit criteriile prioritare, constând în a adopta măsuri în vederea unei ameliorări vizibile şi durabile ale relaţiilor sale cu Kosovo”, afirmă CE într-un raport transmis minişrilor UE pentru Afaceri Europene.

„Ca atare, Comisia recomandă deschiderea negocierilor cu Serbia în vederea unei aderări la Uniune”, se arată în document.

În paralel, CE a propus deschiderea de negocieri în vederea încheierii unui acord de asociere UE-Kosovo.

Decizia de a da curs sau nu recomandărilor Comisiei va reveni şefilor de stat şi de guvern europeni, în cadrul summitului de la sfârşitul lui iunie.

Prin aceste recomandări CE a răspuns aşteptărilor Belgradului şi Priştinei, care au semnat vineri un acord „istoric” în vederea normalizării relaţiilor, după 14 ani de la sfârşitul conflictului sârbo-kosovar şi cinci ani de la proclamarea independenţei de către fosta provincie sârbă.

Guvernul sârb a aprobat luni acest acord, parafat la 19 aprilie, sub egida UE şi Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton.

Parlamentul sârb urmează să se pronunţe în cursul săptămânii asupra acestui acord, însă coaliţia aflată la putere dispune de o majoritate confortabilă şi nu ar urma să se confrunte cu vreun obstacol.

La Priştina, Parlamentul a doptat, în noaptea de duminică spre luni, o rezoluţie prin care aprobă acordul.