BT Asset Management a atins pragul de 10 miliarde de lei, active administrate

17 02. 2026
banca transilvania 945857458949

Conform datelor centralizate, aproape 40% din totalul tranzacţiilor realizate de către clienţii BTAM au vizat fondul care replică structura indicelui ROTX de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În 2025, aproape 60% dintre persoanele din România care au făcut primul pas către investiţiile în fonduri au ales fondurile administrate de BTAM, iar numărul investitorilor a crescut de patru ori faţă de anul 2023, scrie Agerpres
.

„Dinamica BT Asset Management arată că economisirea prin fonduri prinde teren, că este accelerată puternic de tehnologie şi schimbă modul în care românii îşi pregătesc viitorul financiar. Ne dorim să susţinem această evoluţie şi să contribuim la o cultură a investiţiilor tot mai puternică în România. Schimbarea se vede deja în comportamentul investitorilor: tot mai multă consecvenţă, interes crescut şi persoane mai informate”, a declarat, în comunicat, directorul general al BT Asset Management, Dan Dascăl.

În prezent, aproximativ 235.000 de persoane folosesc BT Pay pentru a investi în fonduri administrate de BTAM, iar 90% din totalul tranzacţiilor în fondurile administrate de BT Asset Management sunt realizate prin intermediul aplicaţiei.

Suma minimă necesară pentru o primă investiţie este 50 de lei, 25 de euro sau 25 de dolari.

BT Asset Management pune la dispoziţie 14 fonduri în lei, euro şi dolari – de la obligaţiuni şi acţiuni, până la cele de nişă în agricultură, energie, imobiliare şi tehnologie – cu grade diferite de risc.

Grupul Financiar Banca Transilvania este prezent în trei ţări – România, Italia şi Republica Moldova – cu activitate în banking, managementul activelor, brokeraj, leasing, pensii private, microfinanţare şi asigurări.