Bucureşti: stocul modern de spaţii de birouri a depăşit 2,25 milioane metri pătraţi, în 2015. Rata de neocupare, 12%

Economica.net
23 02. 2016
sky_tower_32887900

În 2015, au fost livrate şapte clădiri de birouri, având o suprafaţă închiriabilă de 85.000 mp, atingând cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.

Cererea pentru spaţii moderne de birouri a fost de 180.000 mp şi a fost împărţită între cerere nouă (63%) şi relocări în interiorul stocului modern (37%), conform studiului DTZ Echinox. Pentru prima dată din 2008, raportul dintre relocările în interiorul stocului modern şi cererea nouă s-a inversat.

Cea mai mare pondere în nivelul cererii noi o deţin companiile noi intrate în piaţă şi chiriaşii existenţi care au deschis noi operaţiuni. Per total, cererea generată de operaţiunile noi a înregistrat o creştere de 62% faţă de anul anterior, scrie Agerpres.

Companiile din sectoarele tehnologiei şi telecomunicaţiilor au continuat să fie cele mai active în deschiderea de noi operaţiuni în Bucureşti – 70% din totalul cererii noi.

Anul trecut, au fost preînchiriaţi aproximativ 72.000 mp, reprezentând 40% din cererea netă. Zonele periferice cele mai active din punct de vedere al preînchirierilor au fost Centru Nord (Barbu Văcărescu – Floreasca) – 49% şi Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu) – 42%.

Activitatea de renegociere şi de reînnoire a contractelor a fost cu 11% mai scăzută faţă de 2014, arată studiul DTZ Echinox. Aproximativ 68.000 mp au făcut obiectul unor tranzacţii de renegociere şi reînnoire, 32% dintre acestea fiind încheiate în zona Pipera Sud.

Rata de neocupare pentru spaţiile de birouri de clasă A şi B din Bucureşti a scăzut anul trecut, iar la sfârşitul lui T4 2015, rata generală de neocupare era de 12%. În total sunt 270.000 mp de spaţii moderne de birouri vacante, 26% fiind situate în zona Pipera Nord. Totuşi, rata de neocupare în această zonă este de 39% la finalul T4 2015, fiind cea mai mică cifră înregistrată în ultimii doi ani.

Cele mai scăzute rate de neocupare se înregistrează în CBD (Victoriei – Aviatorilor) – 4%, urmată de Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu) – 6% şi zona de Centru Nord – 7%. Zona Barbu Văcărescu – Floreasca, parte din Centru Nord, cu un stoc de birouri de 295.000 mp, avea la sfârşitul lui T4 o rată de neocupare de 6%.

Chiria prime a fost stabilă pe tot parcursul anului 2015 menţinându-se la 18,5 euro/mp/lună. În CBD chiria headline pentru spaţiile de birouri de clasă A se încadrează între 15-18,5 euro/mp/lună, iar în Centru Nord în intervalul 15-17 euro/mp/lună. În zonele semi-centrale, chiriile pentru proiectele prime se încadrează în intervalul 12-15 euro/mp/lună, iar în zonele periferice chiria pentru spaţii de clasă A variază între 8 -11 euro/mp/lună.

Conform previziunilor DTZ Echinox, în 2016, volumul livrărilor de spaţii noi va atinge cel mai înalt nivel din 2009, iar nivelul chiriilor va rămâne stabil.