Bugetul CFR SA prevede o creştere a fondului de salarii cu 22,5%, pentru anul 2017

Economica.net
21 03. 2017
is099w0aa_monty_rakusen_cultura_rf_10116300

Întrucât actualul Contract Colectiv de Muncă (CCM) expiră miercuri, 22 martie, compania a propus încheierea unui Act Adiţional pe o perioadă de minimum 30 zile şi maximum 90 de zile, astfel încât salariaţii să nu-şi piardă anumite drepturi, cum ar fi acordarea sporurilor, plata orelor festive, acordarea bonurilor de masă sau a ajutoarelor sociale.

‘Negocierile purtate între administraţie şi federaţiile sindicale reprezentative (semnatare ale Contractului), în vederea încheierii unui nou CCM, s-au desfăşurat cu respectarea prevederilor Legii Dialogului Social 62/2011. În cadrul acestor întâlniri au fost analizate cu prioritate aspectele privind drepturile salariale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţii companiei.
Administraţia a propus, pentru a asigura protecţia socială a angajaţilor şi după expirarea contractului colectiv de muncă, încheierea unui Act Adiţional pe o perioadă de minimum 30 zile, maximum 90 de zile, astfel încât salariaţii să nu-şi piardă anumite drepturi, cum ar fi: acordarea sporurilor, plata orelor festive, acordarea bonurilor de masă sau a ajutoarelor sociale’, se arată în comunicatul citat.

Proiectul de buget al companiei pentru 2017 a fost avizat de Consiliul de Administraţie (CA), aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotarârii de guvern.