Bugetul românilor de Valentine’s Day, între 300 şi 2.500 euro pentru călătorii în Europa sau pe plaje exotice

Economica.net
13 02. 2015
eiffel_58179800

Turiştii români care preferă să profite de weekend-ul 14-15 februarie pentru o minivacanţă în doi, au la dispoziţie, conform Paravion.ro, o paletă largă de destinaţii romantice. Cei interesaţi de un city-break se orientează anul acesta către destinaţiile clasice, cu Roma, Paris şi Londra în top, urmate de Munchen şi Praga, scrie Agerpres.

Bugetul mediu alocat de turiştii români în 2015 pentru un weekend romantic de Valentine’s Day se ridică la circa 300 euro de persoană, sumă care acoperă biletele de avion cu bagajul de cală inclus şi două nopţi de cazare la un hotel de 3 sau chiar 4 stele.

Preţul pentru un city break de Valentine’s Day în Paris porneşte de la 280 euro. Există însă şi turişti dispuşi să cheltuiască mai mult pentru o vacanţă romantică prelungită. Astfel, pentru 1.700 de euro, un cuplu poate cumpăra un pachet constând într-un sejur de 7 nopţi în Dubai, cu bilete de avion dus-întors şi cazare la hotel de 5 stele.

Conform solicitărilor primite de agenţiile de turism care oferă excursii personalizate, românii sunt dispuşi să plătească de la câteva sute de euro până la peste 2.500 de euro pentru servicii care să adauge un plus de romantism vacanţei, precum şedinţă foto pe plajele din Republica Dominicană sau Cuba, cină romantică într-un restaurant subacvatic din Maldive, cină privată la cort în Parcul Naţional Serengeti din Tanzania, flori şi decor romantic în camera de hotel de la Veneţia, abonamente la SPA, şampanie şi platouri cu fructe în cameră, dar şi cereri precum skydiving în tandem la Miami sau skyjump în Noua Zeelandă de pe clădirea Sky Tower din Auckland.

Resorturile din destinaţii exotice precum Caraibe, Maldive, Bali, Mauritius sau Seychelles oferă, spun cei de la Eturia, şi servicii de organizare a nunţii pe plajă, preţul achitat suplimentar de cuplurile de îndrăgostiţi pentru această ceremonie fiind de până la 2.000 euro, sumă la care se adaugă şi costul cazării invitaţilor.

Pentru cei care doresc să îşi petreacă această minivacanţă în România, agenţiile de turism low-cost au oferte începând de la 199 lei/sejur/persoană.

Cei pentru care romantism înseamnă o minivacanţă pe litoralul românesc, pot cumpăra pachete la hoteluri de 4 stele la Mamaia, pentru care plătesc de la 299 lei/persoană. Pachetul include 2 nopţi de cazare cu mic dejun, cina romantică, early check in şi late check in, o sticlă de vin spumant şi o ciocolată, plus o oră la saună.

Turiştii care decid să îşi plănuiască singuri vacanţa de Valentine’s Day au la dispoziţie oferte speciale din partea companiilor aeriene, cu preţuri ce pornesc de la 99 euro pentru destinaţii ca Istanbul, Londra, Londra, Paris, Moscova, Aman, Dublin sau Viena.