Bugetul UE pe 2013: Comisia prezintă o nouă propunere, similară cu precedentul proiect respins

Economica.net
26 11. 2012
european_commission_96115000

Noul proiect prevede angajamente de 151 miliarde de euro, comparativ cu cele de 150,9 miliarde de euro din propunerea precedentă, şi cheltuieli de 137,8 miliarde de euro, comparativ proiectul iniţial de 137,9 miliarde de euro.

„Noua propunere ar trebui să ajute Consiliul (ce reprezintă cele 27 de state ale UE) şi Parlamentul European să ajungă până la sfârşitul anului la un acord privind bugetul pe 2013”, a declarat comisarul pentru buget Janusz Lewandowski.

„Această propunere este 99% aceeaşi”, a recunoscut purtătorul său de cuvânt, Patrizio Fiorilli.

Noul proiect prevede o reducere a cheltuielilor cu 126,3 milioane de euro.

Parlamentul European a refuzat la mijlocul lunii noiembrie să ia parte la negocierile privind bugetul UE pe 2013, pentru a denunţa refuzul statelor de a oferi noi contribuţii pentru a acoperi o gaură de 8,9 miliarde de euro în bugetul pe 2012, ceea ce a pus sub semnul întrebării mai multe programe, printre care bursele pentru studenţii Erasmus şi Fondul Social European.

Lewandowski a precizat că cererea sa de suplimentare cu 8,9 miliarde de euro a bugetului pentru 2012 este în continuare valabilă.

Şefii de stat şi de guvern din UE nu au reuşit vineri să ajungă la un acord privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020, deoarece mai multe state contributoare nete, printre care Germania şi Marea Britanie, au cerut reduceri suplimentare de 30 de miliarde de euro în propunerea de compromis care prevedea angajamente de 973 de miliarde de euro şi cheltuieli de 940 de miliarde de euro pentru perioada respectivă.

Un nou summit va fi convocat la începutul lui 2013, însă data nu a fost fixată încă. Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy are posibilitatea să convoace un summit extraordinar pentru ianuarie sau să modifice ordinea de zi a summitului prevăzut a avea deja loc la 7 şi 8 februarie.