Bugetul Uniunii Europene pentru 2011 a înregistrat un surplus de 1%

Economica.net
16 04. 2012
europa_uniunea_europeana_09068800_66874500_44171500

Sursa surplusului bugetului UE o reprezintă în principal amenzile în cazuri de concurenţă (circa 700 de milioane de euro).

‘Unii ar spune că acest surplus bugetar, de numai 1 procent, este mult prea mic. Această evoluţie este mai ales urmarea a doi factori: pe de o parte este extrem de dificil de mutat fonduri de la un buget al UE la altul, iar pe de altă parte procedurile bugetare sunt foarte lente şi sursele ulterioare de venituri nu pot fi mereu procesate până la finalul anului bugetar. Din acest motiv, Comisia menţine presiunile asupra statelor membre şi Parlamentului European pentru a fi de acord cu un buget UE mai flexibil, mai apropiat de viaţa reală”, a declarat comisarul european pentru buget şi programare financiară Janusz Lewandowski.

În opinia sa, pe baza regulilor existente, realizarea unui surplus de 1 procent al bugetului UE este cel mai bun rezultat posibil, în condiţiile în care lipsa flexibilităţii bugetare necesare nu a permis reacţii rapide din partea Bruxellesului la noile evoluţii economice şi financiare.