FOTO Azi începe reconfigurarea celui mai circulat bulevard din vestul Capitalei. Cum va arăta la finalul lucrărilor

Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 anunță luni demararea lucrărilor de reconfigurare a Bulevardului Iuliu Maniu, cel mai circulat din vestul Capitalei.
Ion Dobreanu - lun, 28 sept. 2026, 15:22
FOTO Azi începe reconfigurarea celui mai circulat bulevard din vestul Capitalei. Cum va arăta la finalul lucrărilor

bulevard

Redăm mai jos anunțul ADPDU Sector 6 privind lucrările la bulevardul Iuliu Maniu:

ASTĂZI ÎNCEPE RECONFIGURAREA BDULUI. IULIU MANIU: ÎL TRANSFORMĂM DIN ARTERĂ DE TRANZIT ÎNTR-O PROMENADĂ VERDE

De astăzi (28.09.2026), intrăm într-o nouă etapă importantă pentru una dintre cele mai mari artere din vestul Capitalei. Încep lucrările de reconfigurare ale Bulevardului Iuliu Maniu, pe tronsonul cuprins între Lujerului-Moinești, prima etapă fiind organizarea șantierului. 🏗️

Este un proiect mai amplu, ce se va desfășura pe o suprafață totală de aproximativ 55.172 mp și o lungime de 2.237 de metri (cuprins între Valea Cascadelor-Lujerului) prin care vrem să redăm oamenilor spațiul public și să transformăm Iuliu Maniu într-un coridor modern de mobilitate, cu promenadă, bandă BUS, pistă de biciclete, shared space și pocket-parks.

🚶‍♀️ Mai mult spațiu pentru pietoni și bicicliști

bulevard

Trotuarele vor fi extinse și refăcute cu materiale durabile, iar pistele de biciclete vor fi realizate pe ambele sensuri și separate fizic de carosabil. Aleea colectoare va deveni o zonă de tip „shared space”, unde pietonii și bicicliștii vor avea prioritate, iar accesul auto va fi permis doar ocazional, pentru aprovizionare sau intervenții.
Transportul public va avea, de asemenea, o bandă BUS dedicată, iar cele 7 stații de transport public din zonă vor fi reconfigurate astfel încât să ofere zone clare și sigure de așteptare.

🌳 Extindem conceptul “orașul ca un parc” și pe Bulevardul Iuliu Maniu

bulevard

Zonele verzi de o parte și de alta a bulevardului vor fi refăcute integral după conceptul „orașul ca un parc” și vor beneficia de sisteme automate de irigații. Vor fi reintroduse specii autohtone rezistente la condițiile urbane, precum stejarul și teiul, iar noile pocket-parks vor aduce mai multă natură și locuri de odihnă în această zonă intens circulată. 🌿
Iluminatul public va fi integral LED și conectat la un sistem de telegestiune, pentru un consum energetic mai eficient.

♿ Un bulevard incluziv

bulevard

Proiectul pune accent și pe accesibilitate: vor fi realizate rampe conforme cu normativele în vigoare, cu mână curentă dublă, marcaje tactilo-vizuale și panouri de informare cu inscripții Braille.
În plus, noul mobilier urban va include bănci, coșuri pentru colectare selectivă, rastele pentru biciclete și stații de încărcare pentru vehicule electrice.

🏗️ Lucrările se desfășoară etapizat

Pentru a limita, pe cât posibil, disconfortul creat de șantier, intervențiile vor fi realizate în două etape:
➡️ Tronsonul Est: Pasajul Lujerului – Strada Moinești (care începe astăzi)
➡️ Tronsonul Vest: Strada Valea Cascadelor – Strada Moinești (în etapa viitoare).

Investiția totală se ridică la 45,3 milioane de lei, inclusiv TVA, dintre care 36,3 milioane de lei reprezintă cheltuieli eligibile, beneficiind de finanțare europeană nerambursabilă, diferența fiind asigurată din bugetul local al Sectorului 6.

Astăzi punem în mișcare un proiect care va schimba, pas cu pas, felul în care arată și este folosit Bulevardul Iuliu Maniu. Nu doar reparăm o mare arteră de circulație, ci construim un spațiu urban mai verde și mai accesibil.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Prelungirea Ghencea: Care mai este stadiul lucrărilor pe cele patru tronsoane unde sunt mobilizați 140 de muncitori
FOTO Prelungirea Ghencea: Care mai este stadiul lucrărilor pe cele patru tronsoane unde sunt mobilizați 140 de muncitori
Primăria Municipiului București (PMB) transmite luni detalii despre stadiul lucrărilor la cele patru tronsoane aflate în șantier din zona Prelungirea Ghencea....
Zi aproape perfectă în sistemul energetic românesc: eolienele și fotovoltaicele asigură la prânz până la trei sferturi din producția țării și acoperă tot consumul național. România exportă masiv energie electrică
Zi aproape perfectă în sistemul energetic românesc: eolienele și fotovoltaicele asigură la prânz până la trei sferturi ...
La jumătatea zilei de azi, pe fondul unei combinații destul de rare în care avem vânt și soare din abundență, producția ...
Made in UE – Excedentul balanţei comerciale din schimburile cu produse agroalimentare al UE a crescut în primul semestru
Made in UE – Excedentul balanţei comerciale din schimburile cu produse agroalimentare al UE a crescut în primul semestru
Sectorul agroalimentar din Uniunea Europeană şi-a îmbunătăţit balanţa comercială pozitivă în primele şapte luni ...
Scandalul momentului – Ce spune MAE despre mandatul de reprezentare a SUA în România
Scandalul momentului – Ce spune MAE despre mandatul de reprezentare a SUA în România
Mandatul de reprezentare a Statelor Unite ale Americii în România este acordat ambasadorului SUA în România iar reprezentarea ...