Bulgaria are un nou guvern. Coaliţia a fost aprobată de parlament

Parlamentul bulgar a aprobat joi fragila coaliţie guvernamentală născută dintr-un compromis dificil între conservatori şi alte formaţiuni, printre care socialiştii, pentru a încerca să ofere puţină stabilitate în Bulgaria, ţară care trece printr-o gravă criză politică, cu şapte alegeri legislative în ultimii trei ani şi jumătate, relatează AFP.
AGERPRES - J, 16 ian. 2025, 12:46
Bulgaria are un nou guvern. Coaliţia a fost aprobată de parlament

Coaliţia guvernamentală a fost aprobată cu 125 de voturi pentru şi 114 voturi împotrivă, scrie Agerpres.

Preşedintele Rumen Radev l-a desemnat în funcţia de premier pe Rosen Jeliazkov (56 de ani), până acum preşedinte al parlamentului.

De formaţie jurist, Jeliazkov este un apropiat al fostului premier Boiko Borisov, care a condus în trei rânduri executivul de la Sofia. El a deţinut succesiv mai multe posturi de ministru, inclusiv ministru al transporturilor, iar în 2023 a fost pentru o scurtă perioadă preşedinte al Adunării Naţionale (parlamentul).

Printre priorităţile noului executiv se află ”căutarea unui buget echilibrat” şi mai ales concretizarea ”eforturilor pentru aderarea la zona euro”, a precizat noul premier conservator.

După organizarea a şapte alegeri legislative începând din 2021 şi la capătul a mai mult de două luni de negocieri, Bulgaria s-a dotat cu o coaliţie formată din alianţa proeuropeană Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei-Uniunea Forţelor Democrate (GERB-SDS), socialişti şi formaţiunea populistă „Există un astfel de popor” (ITN), susţinută de partidul minorităţii turce, Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi.

Potrivit mai multor analişti politici, şansele ca noua coaliţie guvernamentală să-şi ducă la capăt mandatul de patru ani sunt slabe. Totuşi, Bulgaria speră să profite de avantajele aderării complete la spaţiul Schengen, produsă la începutul acestui an.

”Este mai bine decât să trecem de la o alegere la alta”, a declarat pentru AFP politologul Daniel Smilov, care a precizat însă că ”acesta va fi un guvern complicat”.

”Scenariul cel mai optimist ar fi ca această coaliţie să ţină cel puţin un an pentru a realiza aderarea Bulgariei la zona euro, a obţine fonduri europene şi a adopta bugetul pentru 2025”, a adăugat el.

Un sondaj realizat recent de institutul Myara indica faptul că 76% dintre alegătorii bulgari erau pregătiţi să accepte orice fel de compromis pentru a avea un guvern.

Printre alte priorităţi ale noului guvern de la Sofia figurează modernizarea armatei şi îmbunătăţirea procedurilor judiciare.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...