Bulgaria avertizează cu privire la prezenţa unor mine, care provin din Ucraina, în derivă în Marea Neagră

Guvernul Bulgariei a atras atenţia cu privire la prezenţa unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră, ajunse în zonă de pe ţărmul oraşului portuar ucrainean Odesa şi care pun în pericol traficul maritim, transmite luni EFE.
AGERPRES - lun, 21 mart. 2022, 11:44
Bulgaria avertizează cu privire la prezenţa unor mine, care provin din Ucraina, în derivă în Marea Neagră

După cum au anunţat autorităţile de la Sofia într-un comunicat de presă, dispozitivele explozive „au fost aduse de o furtună şi plutesc în Marea Neagră, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru toate ambarcaţiunile”.

Minele provin de pe coasta Odesei, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, iar unii experţi cred că fac parte din dispozitivul defensiv amplasat de armata ucraineană pentru a împiedica debarcarea trupelor ruse în acest oraş.

Experţi de la Academia Navală Militară din Varna au declarat pentru EFE că minele ar putea intra în apele teritoriale bulgare în circa 10 zile.

Guvernul de la Sofia a dat asigurări că forţele navale şi autorităţile civile adoptă măsuri extraordinare de supraveghere şi sunt pregătite să neutralizeze dispozitivele explozive.

„Cei care locuiesc în apropierea ţărmului sunt îndemnaţi să anunţe la numărul de urgenţă 112 dacă descoperă obiecte sferice suspecte, în apă sau pe coastă”, se menţionează în comunicat.

Echipajele bărcilor comerciale din zonă au fost avertizate să supravegheze marea cu maximă atenţie şi să informeze imediat autorităţile de coastă dacă observă obiecte suspecte în apă.

Minele navale ajung să plutească în derivă, la suprafaţa apei, dacă se rupe cablul cu care sunt ancorate, explică EFE.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...