Bulgaria consideră cinică respingerea aderării sale la spaţiul Schengen

Preşedintele bulgar Rumen Radev a calificat drept cinic refuzul unor parteneri din UE de a primi ţara sa în spaţiul Schengen, în timp ce ministrul bulgar de interne a respins acuzaţiile Austriei şi Olandei conform cărora Bulgaria nu ia suficiente măsuri pentru a stăvili valul de migranţi ilegali, relatează duminică agenţia EFE.
AGERPRES - D, 04 dec. 2022, 16:43
Bulgaria consideră cinică respingerea aderării sale la spaţiul Schengen

”În locul solidarităţii europene, Bulgaria primeşte cinism”, a scris preşedintele Radev pe conturile sale de Facebook şi Twitter.

Guvernul olandez a decis vineri că va accepta aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, dar va bloca aderarea Bulgariei. Premierul olandez Mark Rutte a motivat această decizie prin faptul că ”există, teoretic, riscul iniţierii unui flux migrator printr-o ţară” anume.

Justificarea sa este împărtăşită şi de cancelarul austriac Karl Nehammer, care a declarat sâmbătă presei la Viena că Austria ”nu îşi dă consimţământul pentru extinderea spaţiului Schengen către România şi Bulgaria”, acceptând doar aderarea Croaţiei.

Cancelarul austriac afirmase anterior că majoritatea celor aproximativ 75.000 de migranţi ilegali care au intrat anul acesta în Austria fără să fi fost înregistraţi anterior într-o altă ţară din UE au trecut prin Bulgaria sau România, ţări aflate la frontiera externă a UE.

Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev a respins duminică acuzaţiile conform cărora măsurile de supraveghere a frontierelor ţării sale ar fi insuficiente.

”Forţele de securitate bulgare protejează zi de zi cu corpurile lor liniştea tuturor cetăţenilor europeni, inclusiv a olandezilor, la frontiera externă cea mai dificilă din UE, în pofida creşterii presiunii migratorii, care este de patru ori mai mare faţă de anul trecut”, a subliniat ministrul bulgar într-un comunicat.

”În loc să acţioneze cu solidaritate europeană, ei ne ignoră şi ne discriminează”, a deplâns oficialul bulgar, amintind şi de recenta ucidere a trei poliţişti bulgari într-un incident la frontiera turcă.

”Eforturile noastre nu merită să fie ignorate! Eforturile nu merită jigniri! Am reuşit să reducem la minimum migraţia secundară către Europa Centrală şi Occidentală, plătind un preţ greu”, a atras atenţia ministrul bulgar de interne.

Comisia Europeană a recomandat acceptarea în bloc a Bulgariei, Croaţiei şi României ca noi membre ale spaţiului Schengen, dar decizia necesită acordul unanim al ţărilor membre, care sunt aşteptate să se pronunţe la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
OPEC+ ia în calcul să crească agresiv producția de petrol după atacul americano-israelian asupra Iranului – surse Bloomberg
OPEC+ ia în calcul să crească agresiv producția de petrol după atacul americano-israelian asupra Iranului – surse ...
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi aliaţii săi, un grup cunoscut drept OPEC+, va lua în considerare opţiunea unei creşteri mai mari a producţiei la reuniunea de duminică......
România a primit avizele OCDE pentru piețe financiare și pentru guvernanță publică: 22 de avize din 25 sunt gata
România a primit avizele OCDE pentru piețe financiare și pentru guvernanță publică: 22 de avize din 25 sunt gata
România a primit Avizul Formal pentru piețe financiare și, la doar o zi distanță, pe cel pentru guvernanță publică, ...
TAROM suspendă zborurile către Tel Aviv, Beirut și Amman până pe 2 martie
TAROM suspendă zborurile către Tel Aviv, Beirut și Amman până pe 2 martie
TAROM suspendă temporar zborurile comerciale către şi dinspre Tel Aviv, Beirut şi Amman, în perioada 28 februarie - ...
Rusia condamnă „atacul neprovocat” asupra Iranului, într-o convorbire telefonică dintre minstrul de Externe Serghei Lavrov și omologul său iranian
Rusia condamnă „atacul neprovocat” asupra Iranului, într-o convorbire telefonică dintre minstrul de Externe ...
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a condamnat sâmbătă atacurile lansate mai devreme în cursul zilei asupra Iranului ...