Bulgaria construieşte un dig pe Dunăre, la graniţa cu România, pentru centrala nucleară de la Kozlodui

Bulgaria - Un dig va fi construit pe Dunăre, în apropierea Centralei Nucleare Kozlodui (CNE), a declarat luni ministrul bulgar al Energiei, Iva Petrova, într-un interviu pentru postul public de televiziune, transmite BTA. Centrala atomică de la Kozlodui se află la câţiva kilometri de graniţa Bulgariei cu România şi la 249 de kilometri de Bucureşti.
AGERPRES - lun, 24 aug. 2026, 15:55
Bulgaria construieşte un dig pe Dunăre, la graniţa cu România, pentru centrala nucleară de la Kozlodui

Se aşteaptă ca digul să aibă o lungime cuprinsă între 250 şi 300 de metri, lungimea exactă urmând să fie decisă în timpul procesului de proiectare, a spus Petrova. Se estimează ca lucrările de construcţie vor dura între 10 şi 15 zile, informează BTA citată de Agerpres.

Lucrările de proiectare pentru varianta selectată sunt în curs de desfăşurare, deşi în continuare sunt evaluate şi opţiuni alternative, inclusiv transferul apei din rezervoarele interne către centrală. Studiile preliminare ale opţiunilor au fost finalizate, a spus Petrova.

Luni, o uşoară creştere a nivelului apelor Dunării, a permis centralei nucleare de la Kozlodui să menţină în funcţiune Unitatea 5 la un nivel redus de 91,4% din capacitate, a spus Petrova.

„Situaţia rămâne dinamică şi dificilă, deoarece Dunărea se află la niveluri extrem de scăzute”, a spus Petrova. Centrala de la Kozlodui nu a mai funcţionat niciodată în condiţii similare, dar echipele sale gestionează situaţia, a adăugat oficialul bulgar. Pompele şi instalaţiile hidraulice ale centralei sunt întreţinute.

„Nu am amânat luarea de măsuri. Coordonarea interinstituţională există de câteva săptămâni”, a precizat Petrova. „Bulgaria consumă aproximativ 90.000 de megawaţi-oră de energie electrică pe zi, produce aproximativ 130.000 şi exportă aproximativ 31.000”, a spus ministrul Energiei.

Vineri, producţia Unităţii 5 de la Kozlodui a fost redusă cu aproximativ 120 MW, faţă de capacitatea instalată de puţin peste 1.000 MW. A fost prima dată în istoria de 52 de ani a centralei când producţia a fost redusă din cauza condiţiilor meteorologice şi hidrologice extreme.

Unde se află centrala nucleară de la Kozoldui

Te-ar mai putea interesa și
Studioul românesc Amber anunță jocul Station 58 și își extinde strategia și portofoliul de jocuri originale
Studioul românesc Amber anunță jocul Station 58 și își extinde strategia și portofoliul de jocuri originale
Amber, companie globală de dezvoltare de jocuri și rețea de studiouri specializate cu sediul la București, anunță Station 58, un joc de aventură și puzzle dezvoltat de Amber Originals,......
Ajutoare pentru fermieri. Cereri de sprijin pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă în 2025, înscrierile în perioada 12 octombrie – 6 noiembrie 2026
Ajutoare pentru fermieri. Cereri de sprijin pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă în 2025, ...
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune, în perioada 12 octombrie - 6 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea ...
Iulian Stanciu, fondatorul eMAG, devine partener de afaceri cu Selly. Investește în proiectul NIBIRU de pe litoral
Iulian Stanciu, fondatorul eMAG, devine partener de afaceri cu Selly. Investește în proiectul NIBIRU de pe litoral
Inspire Asset Management, compania de investiții fondată de Iulian Stanciu, intră în acționariatul NIBIRU și continuă ...
Program revoluţionar în Japonia. Niponii relansează o nouă versiune a DOGE-ului din SUA, pentru a realoca 39,5 miliarde de euro
Program revoluţionar în Japonia. Niponii relansează o nouă versiune a DOGE-ului din SUA, pentru a realoca 39,5 miliarde ...
Guvernul japonez a relansat vineri un program pentru a elibera aproximativ 7 trilioane de yeni (aproximativ 39,5 miliarde ...