Bulgaria. Firmele au nevoie de aproape 262.000 de muncitori şi specialişti în următoarele 12 luni (BTA)

Firmele din Bulgaria vor avea nevoie de aproape 262.000 de muncitori şi specialişti în următoarele 12 luni, potrivit unui sondaj efectuat de Agenţia de ocupare a forţei de muncă, împreună cu birourile regionale de ocupare a forţei de muncă, în perioada cuprinsă în lunile mai şi iulie, transmite BTA.
AGERPRES - vin, 25 oct. 2024, 14:29
Bulgaria. Firmele au nevoie de aproape 262.000 de muncitori şi specialişti în următoarele 12 luni (BTA)

Angajatorii au declarat că, în următoarele 12 luni, ar avea nevoie de 261.926 de muncitori şi specialişti cu competenţe şi cunoştinţe în diferite domenii ocupaţionale, pentru ca firmele să funcţioneze în mod eficient. Este vorba de aproape 9,3% din forţa de muncă angajată în prezent, scrie Agerpres .

Comparativ cu rezultatele sondajului din 2023, există o uşoară scădere a estimărilor privind forţa de muncă necesară, cu 2,6%, sau aproximativ 7.000 mai puţini muncitori şi specialişti. Comparativ cu situaţia din anul 2019, cererea de muncitori şi specialişti în 2024 este la 82% faţă de nivelul din 2019.

Sondajul a colectat informaţii importante legate de opiniile firmelor din Bulgaria cu privire la competenţele şi abilităţile pe care le aşteaptă de la forţa de muncă. Unul din patru angajatori a catalogat competenţele personale şi sociale drept cel mai important factor pentru succesul în business, urmat de competenţele în domeniul limbilor străine şi cele antreprenoriale, cu 17%, respectiv 12%. Pentru 87% din firme, controlul de sine şi disciplina sunt cele mai importante competenţe pe care personalul trebuie să le aibă. 85% din angajatorii au apreciat că munca în echipă şi abilităţile de comunicare se situează pe locul al doilea în topul celor mai importante competenţe.

Rezultatele sondajului mai arată că 59.219 de firme vor face angajări în următoarele 12 luni. Comparativ cu sondajul din 2023, numărul a crescut cu 3.919 sau 7,1%.

Ponderea angajatorilor care au declarat că se aşteaptă la dificultăţi în găsirea specialiştilor şi muncitorilor de care au nevoie a crescut uşor, de la o medie de 63,8% în 2023, până la 66,7% în 2024. Problema cel mai des menţionată în găsirea de noi angajaţi este lipsa calificărilor candidaţilor, în 43,1% din cazuri.

Numărul firmelor care cred că vor fi nevoite să disponibilizeze angajaţi este de 17.300, în creştere faţă de 12.600 în 2023, o creştere de 37,3% a angajatorilor care vor fi forţaţi să facă disponibilizări în următoarele 12 luni.

Sondajul cu privire la necesarul de forţă de muncă este efectuat odată pe an pentru a colecta şi analiza cele mai recente informatii cu privire la ocupaţiile, competenţele, cunoştinţele şi abilităţile căutate de angajatori şi a planifica măsuri în vederea organizării de cursuri de pregătire.

Te-ar mai putea interesa și
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează că a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere cu 6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, marcând al treilea......
Guvernul bulgar anunță când va fi gata primul tronson din Autostrada Ruse-Veliko Târnovo. Lucrările sunt realizate cu bani de la UE și cofinanțare
Guvernul bulgar anunță când va fi gata primul tronson din Autostrada Ruse-Veliko Târnovo. Lucrările sunt realizate cu ...
Construcţia autostrăzii Ruse-Veliko Târnovo, tronsonul dintre Ruse şi Biala, inclusiv varianta de ocolire Biala, face ...
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă firmele să aleagă între supradimensionarea investiției și riscul de a rămâne fără capacitate
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă ...
64% dintre companiile care își operează propriile centre de date își extind capacitatea, iar una din cinci estimează ...
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important al Autorității
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important ...
Reuniunea Anuală a Diplomației Române aduce în aceste zile în prim plan o temă esențială pentru viitorul României, ...