Bulgaria îi cere lui Trump să elimine vizele pentru SUA

20 05. 2026
bulgaria 545643

„Mă aştept ca subiectul să fie luat în considerare urgent”, a afirmat şeful guvernului de la Sofia despre eliminarea vizelor necesare concetăţenilor săi pentru călătorii în Statele Unite.

La Sofia se află aeronave militare americane, iar Bulgaria a anunţat că peste zece avioane ale SUA pot tranzita spaţiul său aerian şi pot ateriza în capitală pentru realimentare până la sfârşitul lui mai. Premierul a dezvăluit că a discutat şi cu şeful Departamentului Apărării de la Washington, Pete Hegseth, şi se aşteaptă ca americanii să solicite prelungirea prezenţei avioanelor lor pe teritoriul bulgar, scrie Agerpres.

Radev a câştigat cu o majoritate confortabilă alegerile parlamentare din Bulgaria, în 19 aprilie. Unii comentatori au apreciat campania sa electorală drept amicală faţă de Rusia. Prim-ministrul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de înlocuirea monedei naţionale, leva, cu euro şi faţă de sprijinul militar pentru Ucraina.

El a negat însă că ar fi pro-rus, a susţinut că va continua pe calea Uniunii Europene şi s-a întâlnit deja cu cancelarul german Friedrich Merz.