Bulgaria înregistează pierderi directe de 845 de milioane de leva ca urmare a întârzierii intrării în Schengen – BTA

Pierderile directe pentru Bulgaria în urma întârzierii accesului total al ţării la spaţiul Schengen se ridică la 845 de milioane de leva, a declarat ministrul Economiei, Petko Nikolov, citând un raport al Institutului de Cercetare Economică din cadrul Academiei de Ştiinţe din Bulgaria, solicitat de minister, relatează agenția BTA, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 08 iul. 2024, 18:49
Bulgaria înregistează pierderi directe de 845 de milioane de leva ca urmare a întârzierii intrării în Schengen - BTA

Nikolov a participat luni, la Casa Europei din Sofia, la un forum unde au fost discutate priorităţile Preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene şi locul acestora pe agenda politică bulgară. Evenimentul a fost organizat de PanEuropa Bulgaria şi Ambasada Ungariei la Sofia, în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer, Institutul Diplomatic Bulgar şi Reprezentanţa Comisiei Europene la Sofia.

Nikolov a menţionat că, pe lângă pierderile financiare directe, veniturile nerealizate din cauza controalelor la frontiera terestră se ridică la aproximativ 550 de milioane de leva şi, astfel, beneficiile directe şi potenţiale din abolirea controalelor la frontiera terestră se ridică la 1,3 miliarde de leva pe an.

Rezultatele accesului complet al Bulgariei şi României la spaţiul Schengen nu au un efect punctual, ci se vor intensifica odată cu o integrare economică mai profundă între ţările europene, ceea ce înseamnă că fiecare amânare succesivă va provoca pierderi mai mari atât pentru economia bulgară, cât şi pentru cea europeană, a spus el.

„Considerăm un fapt pozitiv că Ungaria a făcut o prioritate din aderarea Bulgariei pe cale terestră. Apreciem foarte mult sprijinul Ungariei pentru o aderare rapidă şi salvatoare a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi sper că până la sfârşitul anului acest lucru va deveni un fapt”, a spus Nikolov.

Acest lucru este important pentru toate economiile, în special pentru cea bulgară. Beneficiile sunt legate de reducerea traficului, dezvoltarea infrastructurii logistice, creşterea interesului investitorilor faţă de Bulgaria şi România, a declarat ministrul.

El a spus că efectele pozitive pentru ţările UE pot fi observate în multe aspecte, inclusiv întărirea în continuare a frontierelor externe, creşterea schimburilor comerciale, reducerea costurilor pentru exportatori prin eliberarea resurselor de transport de la camioanele care aşteaptă la graniţă, reducerea timpilor de călătorie, economiile de pe urma controalelor administrative la frontieră, reducerea timpilor de livrare, sporirea potenţialului de creştere al regiunilor de frontieră, efectul asupra mediului în urma încetării cozilor de camioane la frontiere.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Sănătății cere deblocarea a 7.621 de posturi vacante în unitățile sanitare publice
Ministerul Sănătății cere deblocarea a 7.621 de posturi vacante în unitățile sanitare publice
Ministerul Sănătăţii a elaborat şi a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante din unităţile sanitare publice. ...
Croații de la InterCapital își extind oferta de ETF-uri la Bursa de Valori din Budapesta și oferă astfel investitorilor maghiari expunere directă la indicele BET al Bursei din București
Croații de la InterCapital își extind oferta de ETF-uri la Bursa de Valori din Budapesta și oferă astfel investitorilor ...
InterCapital Securities, parte a InterCapital Group, cel mai mare broker și market maker din Croația și Slovenia și membru ...
Sectorul luxului sub presiunea factorilor geopolitici și a noilor obiceiuri de consum
Sectorul luxului sub presiunea factorilor geopolitici și a noilor obiceiuri de consum
Pentru industria luxului, anul 2026 se anunță a fi unul plin de provocări, pe fondul schimbării obiceiurilor de consum, ...
VIDEO Metroul de Otopeni. Lucrările la secțiunea sudică au ajuns luna trecută la 71%, iar la secțiunea nordică – la 35%
VIDEO Metroul de Otopeni. Lucrările la secțiunea sudică au ajuns luna trecută la 71%, iar la secțiunea nordică – ...
Metrorex prezintă marți stadiul lucrărilor la Magistrala 6 de metrou din luna iunie. Astfel, pe secțiunea sudică 1 Mai ...