Bulgaria – Legea împotriva „propagandei” LGBT+ a fost ratificată de președintele Radev

Preşedintele bulgar Rumen Radev, apropiat al Moscovei, a semnat joi decretul ce permite unei legi controversate împotriva "propagandei" LGBT + să intre în vigoare, ignorând astfel o cerere de veto a Consiliului Europei, informează AFP.
AGERPRES - J, 15 aug. 2024, 19:21
Bulgaria - Legea împotriva

„Şeful statului şi-a exprimat opinia cu privire la amendament, semnând un decret pentru a fi publicat” în Jurnalul Oficial, a anunţat preşedinţia bulgară într-un comunicat.

Săptămâna trecută, Parlamentul bulgar a adoptat cu o largă majoritate o nouă legislaţie copiată după cele din Ungaria şi Rusia şi care interzice şcolilor să „încurajeze” orientarea sexuală „non-tradiţională” şi identitatea de gen „diferită de cea biologică”, scrie Agerpres.

Noul amendament a provocat numeroase proteste: 70 de ONG-uri bulgare au cerut şefului statului să facă uz de dreptul său de veto pentru a împiedica punerea în aplicare a acestuia şi 6.000 de persoane au semnat o petiţie.

Au fost organizate două manifestaţii ce au reunit fiecare circa 200 de persoane şi o nouă reuniune este prevăzută să aibă loc joi la Sofia împotriva acestui text, considerat de către opozanţii săi contrar legislaţiei Uniunii Europene (UE), din care Bulgaria face parte.

Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului îşi exprimase „profunda îngrijorare” şi îl îndemnase pe Radev „să nu semneze” legea, cerându-le autorităţilor acestei ţări din Balcani „să combată discriminarea şi retorica ostilă la adresa persoanelor LGBT+, inclusiv odată cu apropierea alegerilor”.

El făcea aluzie la campania electorală în curs în Bulgaria, ţară ce traversează o gravă criză politică şi care, prea divizată pentru a găsi o majoritate care să formeze un guvern stabil, organizează în această toamnă al şaptelea rând de alegeri legislative din 2021 încoace

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...