Nava este uşor înclinată. Toţi cei 15 membri ai echipajului au fost evacuaţi. Marinarii au fost aduşi la Varna la bordul unei nave a Poliţiei de Frontieră bulgare. Conform informaţiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime.
Incidentul a avut loc marţi, în jurul orei 02:00 (ora Bulgariei). Nava se deplasa din Turcia spre Republica Moldova, scrie Agerpres.
Totodată, Reuters transmite că premierul bulgar Rumen Radev a declarat că două nave au fost lovite de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre şi că una dintre ele s-a scufundat.
La 6 octombrie, două nave au fost atacate cu drone maritime şi aeriene în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, fapt care a determinat-o pe preşedinta Iliana Iotova să convoace Consiliul Consultativ pentru Securitate Naţională, aminteşte agenţia de presă bulgară.
Sursă foto: BGNES