Bulgaria renunţă la avioanele militare ruseşti şi vrea aparate F-16. Rogozin o acuză de trădare

Economica.net
08 10. 2014
avion_f_16_avioane_48784900_49930200

„Veşti din Bulgaria: un anume Shalamanov (ministrul apărării Velizar Shalamanov n.red) l-a convins pe premierul Bliznashki să trădeze încă o dată Rusia (…) prin achiziţia de avioane la mâna a doua”, a postat Rogozin pe Twitter.

În replică, ministrul bulgar de externe Danail Mitov a emis o declaraţie în care califică afirmaţiile lui Rogozin drept inacceptabile şi „contrare bunelor maniere”. „Ele arată, din nefericire, lipsă de respect faţă de statul bulgar şi faţă de instituţiile bulgare”, a adăugat şeful diplomaţiei de la Sofia. „Cât despre acuzaţiile de lipsă de loialitate, aş dori să reamintesc autorului acestora că Bulgaria este membră a UE şi NATO şi nu datorează terţilor explicaţii cu privire la deciziile ei suverane”, a conchis el.

Bulgaria are vechi legături lingvistice, culturale şi religioase cu Rusia. În perioada Războiului Rece a fost unul dintre cei mai fideli aliaţi ai Moscovei, iar în prezent pe plan economic este complet dependentă de gazele ruseşti. După declanşarea actualei crize din Ucraina, armata bulgară a participat la manevrele militare ale NATO, dar a fost nevoie de presiuni intense din partea UE şi a SUA pentru ca guvernul de la Sofia să suspende lucrările la gazoductul South Stream, proiect ce favorizează interesele concernului rus Gazprom.

Nu este pentru prima dată când Rogozin, care este vizat de sancţiunile occidentale ca urmare a acţiunilor Rusiei în Ucraina, face afirmaţii ofensatoare la adresa unor ţări est-europene, aminteşte Reuters, dând exemplul declaraţiei sale din luna mai, când avionul său nu a primit permisiunea să survoleze spaţiul aerian al României şi a spus atunci că data viitoare va veni la bordul unui bombardier strategic Tupolev-160.