Bulgaria se pregăteşte de momentul istoric al aderării la zona euro. Banca Naţională cumpără două tone de aur

Banca Naţională a Bulgariei (BNB) a achiziţionat 66.000 uncii troy de aur, echivalentul a 2.053,2 kilograme, în contextul aderării la zona euro, informează Novinite.
AGERPRES - lun, 13 oct. 2025, 10:25
Bulgaria se pregăteşte de momentul istoric al aderării la zona euro. Banca Naţională cumpără două tone de aur

Conform comunicatului BNB, tranzacţia a avut loc la preţurile practicate pe pieţele internaţionale şi este responsabilă pentru mai puţin de 1% din rezervele valutare ale instituţiei. A fost cea mai mare astfel de operaţiune a BNB din 1997, când Bulgaria a introdus pentru prima dată consiliul monetar, scrie Agerpres.

În urma deciziei din 8 iulie a Consiliului European privind adoptarea euro de către Bulgaria, de la 1 ianuarie 2026, BNB îşi va transfera rezervele valutare la Banca Centrală Europeană (BCE). Recenta achiziţie de aur asigură suficiente rezerve fără reducerea nivelului actual deţinut de BNB, acordând simultan acces la sursele de venit ale Eurosistemului (care cuprinde băncile centrale naţionale ale ţărilor din zona euro şi BCE).

Săptămâna trecută, cotaţia aurului a trecut, pentru prima dată, pragul de 4.000 de dolari uncia, impulsionată de cererea de valori de refugiu, într-un context marcat de incertitudini economice şi geopolitice.

Performanţa solidă a metalului galben în acest an a determinat majorarea cererii din partea băncilor centrale. Cotaţia aurului ar putea ajunge la aproape 5.000 de dolari uncia, dacă independenţa Rezervei Federale a SUA (Fed) ar fi prejudiciată şi investitorii şi-ar transfera doar o mică parte din fondurile lor din obligaţiuni emise de Trezoreria americană în lingouri de aur, susţin analiştii grupului american Goldman Sachs Group Inc.

Banca americană a elaborat mai multe scenarii posibile cu privire la preţul aurului, scenariul de bază fiind acela al unei creşteri de până la 4.000 de dolari uncia la mijlocul lui 2026, dar estimează că ar putea ajunge până la aproape 5.000 de dolari dacă doar 1% din obligaţiunile emise de Trezoreria SUA deţinute de investitorii privaţi ar fi schimbate în aur.

Bulgaria va avea un cuvânt de spus la reuniunile Băncii Centrale Europene, a dat asigurări preşedinta BCE, Christine Lagarde.

În privinţa protejării cetăţenilor în timpul tranziţiei de la leva la euro, Lagarde i-a încurajat să verifice rata de conversie şi şi-a exprimat încrederea în măsurile de protecţie aflate în vigoare.

„Unii comercianţi ar putea exploata conversia pentru a majora uşor preţurile, dar autorităţile au instrumente pentru a ajuta consumatorii să verifice acurateţea. Din august, este disponibil un calculator, alături de sistemul dual de preţuri, în leva şi euro”, a precizat oficialul BCE.

Conversia se face la o rată fixă de schimb de 1,95583 leva pentru un euro, au anunţat autorităţile de la Sofia. Conform cerinţelor, ambele monede trebuie prezentate egal, clar şi precis pe toate etichetele de preţ.

Te-ar mai putea interesa și
Putin spune că Ucraina a deschis ‘cutia Pandorei’ prin atacurile asupra unor obiective economice
Putin spune că Ucraina a deschis ‘cutia Pandorei’ prin atacurile asupra unor obiective economice
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, în comentarii publicate sâmbătă, că 'regimul de la Kievul a deschis cutia Pandorei' prin atacurile sale asupra unor obiective economice ruseşti, şi......
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, ...
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor financiar de 60 de milioane de euro. Țara vrea să obțină, împreună cu aliații, ...
Peste 30.000 de decese în plus între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august în Europa – date provizorii
Peste 30.000 de decese în plus între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august în Europa – date provizorii
Până în prezent, în Europa au fost înregistrate peste 30.000 de decese în plus în ultimele luni, marcate de valuri ...