Bulgaria şi migranţii – Creşte numărul de angajaţi străini, dar peste 40% pleacă, în special în Europa Occidentală

Anul trecut, aproape 36.000 de angajaţi străini, din 79 de ţări, au obţinut permisiunea de a lucra în Bulgaria, o creştere de aproximativ 10.000 faţă de 2023, a anunţat la postul naţional de radio din Bulgaria, Atanaska Todorova, expert şef în "piaţa muncii, migraţie şi mobilitate".
AGERPRES - lun, 10 feb. 2025, 15:05
Bulgaria şi migranţii - Creşte numărul de angajaţi străini, dar peste 40% pleacă, în special în Europa Occidentală

Cel mai mare număr de permise a fost emis pentru cetăţeni din Turcia (peste 8.000), din Uzbekistan (aproape 8.000), Kârgâstan (aproximativ 5.000), Nepal (4.500), şi Republica Moldova (aproximativ 1.300). Majoritatea acestor angajaţi au beneficiat de permis de muncă şi de rezidenţă, unii fiind interesaţi în special de muncile sezoniere, scrie Agerpres.

Angajaţii sezonieri reprezintă o proporţie importantă din totalul forţei de muncă străine din Bulgaria, fiind înregistrate anul trecut 13.435 de persoane în această categorie, un declin de aproape 2.000 faţă de 2023. În rândul angajaţilor sezonieri, cel mai mare grup îl reprezintă cetăţenii din Turcia (peste 4.200).

În schimb, doar 800 de străini au primit „cartea albastră” pentru angajaţi cu înaltă calificare, un număr mult mai redus decât sperau angajatorii.

În pofida cererii ridicate de angajaţi din afara UE, păstrarea lor s-a dovedit a fi dificilă. Todorova a arătat că peste 40% dintre angajaţii străini au părăsit Bulgaria înainte de a finaliza trei luni de muncă, îndreptându-se în special spre Europa Occidentală, pe fondul condiţiilor inadecvate de muncă, al veniturilor scăzute şi condiţiilor precare de locuit.

Cererea pentru forţă de muncă în Bulgaria este semnificativă, angajatorii căutând aproape 262.000 de muncitori şi specialişti, conform unui studiu al Agenţiei de Muncă. Todorova a subliniat că, deşi cererea pentru angajaţi cu înaltă calificare rămâne ridicată, un număr redus de străini vin să se angajeze, doar 800 de străini primind „cartea albastră” în 2024. În plus, au exista concedieri în sectorul tehnologic, posibil în urma impactului inteligenţei artificiale şi al retragerii unor firme din Bulgaria.

Sectoarele din Bulgaria cu cei mai mulţi angajaţi străini sunt industria ospitalităţii, construcţiile, IT, call center şi industria de procesare. În contrast, mai puţini angajaţi străini sunt în domeniul silviculturii şi pescuitului.

Te-ar mai putea interesa și
Lavrov, încă o declaraţie şocantă. Ce a spus ministrul de Externe al Rusiei despre Iran
Lavrov, încă o declaraţie şocantă. Ce a spus ministrul de Externe al Rusiei despre Iran
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut miercuri, la Beijing, "dreptul inalienabil" al Iranului de a îmbogăţi uraniu în scopuri paşnice şi a afirmat că Moscova este dispusă să......
Coreea de Nord acuză Japonia de „provocare gravă” după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul nuclear al Phenianului
Coreea de Nord acuză Japonia de „provocare gravă” după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul ...
Coreea de Nord a acuzat miercuri Japonia de "provocare gravă" după ce Tokyo şi-a exprimat opoziţia faţă de programul ...
Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep mandatele
Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep mandatele
Noii şefi de la Pachetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de ...
Japonia şi Polonia duc relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe apărare şi securitate
Japonia şi Polonia duc relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe apărare şi securitate
Japonia şi Polonia au convenit miercuri să ridice relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic, concentrat pe ...