Bulgaria şi România, ţările UE cu cele mai mari creşteri ale preţurilor producţiei industriale în luna mai

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană (UE) în luna mai, însă România se numără printre statele membre cu cele mai mari creşteri ale preţurilor producţiei industriale în ritm anual, arată datele publicate luni de Eurostat.
AGERPRES - mar, 07 iul. 2026, 07:01
Bulgaria şi România, ţările UE cu cele mai mari creşteri ale preţurilor producţiei industriale în luna mai

Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au crescut cu 5,9% în zona euro şi cu 5,7% în UE. Cu excepţia Luxemburgului, preţurile producţiei industriale au crescut în majoritatea statelor membre, însă cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Bulgaria (19,3%) şi România (13,5%). Eurostat precizează că evoluţia preţurilor producţiei industriale în UE a fost influenţată în special de un avans de 14,3% al preţurilor la energie, scrie Agerpres.

De la o lună la alta, preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,2% atât în zona euro cât şi în UE. Şi în acest caz, România se numără printre ţările cu cele mai importante creşteri ale preţurilor, cu un avans de 1,1%, creşteri mai mari fiind înregistrate în Cipru (3,6%), Irlanda (2,8%), Ţările de Jos (1,9%), Suedia şi Estonia (ambele cu 1,8% ) şi Letonia (1,4%).

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este pusă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Săptămâna trecută, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile date, conform cărora preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

Raportat de la un an la altul, pe marile grupe industriale, cele mai mari creşteri de preţuri au fost consemnate în industria energetică (+23,75%), industria bunurilor intermediare (+9,09%), industria bunurilor de capital (+5,94%), industria bunurilor de uz curent (+5,19%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,22%).

Potrivit sursei citate, în funcţie de secţiuni şi diviziuni, preţurile producţiei industriale au crescut semnificativ în Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+21,33%, faţă de luna mai din 2025), apoi în Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+13,74%), în industria prelucrătoare (+8,89%) şi în industria extractivă (+7,79%).

La nivel comparativ, mai vs aprilie 2026, preţurile producţiei industriale au înregistrat o majorare de 1,4%.

Astfel, industria bunurilor intermediare a consemnat preţuri mai mari cu 2,41%, industria bunurilor de folosinţă îndelungată – un plus de 1,38%, iar industria bunurilor de capital – un salt de 1,35%.

De asemenea, de la o lună la alta, preţurile practicate în Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-au majorat cu 1,97%, cele din industria prelucrătoare, cu 1,25%, în timp ce pe segmentul industriei extractive creşterea a fost de 0,41%, iar în distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare, de 0,33%.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ministrul apărării bulgar Dimităr Stoianov, la o zi după ce un atac cu......
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...