Bulgaria vrea să ia faţa României cu taxe mici pentru companiile IT

Valoarea pieţei de IT a Bulgariei este estimată la 947 milioane de dolari anul trecut, din care 696 de milioane de dolari au fost generaţi de partea de hardware, iar restul de soft­ware. Faţă de anul anterior, piaţa a crescut cu circa 5%, iar anul acesta se aşteaptă o creştere cu 6%, potrivit oficialilor din industrie.
Economica.net - vin, 30 mart. 2012, 05:58
Bulgaria vrea să ia faţa României cu taxe mici pentru companiile IT

„Bulgaria este o destinaţie atractivă pentu investiţii în domeniul IT. Avem un PIB de 36 de miliarde de euro, serviciile contribuind cu circa 63%. Multe companii de IT au birouri în Sofia datorită climatului economic, dar şi specialiştilor în IT”, a spus Borislav Stefanov, reprezentantul Invest Bulgaria Agency, în cadrul unui eveniment în Sofia despre avantajele investiţiilor în domeniul informatic în Bulgaria, scrie ZF.

Proiectul „Promovarea avantajelor de-a investi în Bulgaria” a fost implementat cu suportul financiar al UE prin fondurile de dezvoltare regionale, dar şi cu bani de la bugetul de stat. Bulgaria poate accesa 728 de milioane de euro de la Uniunea Europeană în perioada 2007-2013 pentru a promova sectorul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor. Citeşte mai mult pe ZF

Te-ar mai putea interesa și
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord. ...
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...