Bulgarii ne fac drumul mai scurt spre litoralul Greciei

Bulgaria este dispusă să asfalteze o porţiune de un kilometru şi jumătate de drum pe teritoriul Greciei, afectată de lipsa fondurilor, astfel încât şoseaua Ruse-Mazaka, care va fi cea mai scurtă legătură între Bucureşti şi litoralul Mării Egee, să devină complet operaţională.
Economica.net - D, 16 sept. 2012, 13:16
Bulgarii ne fac drumul mai scurt spre litoralul Greciei

Declaraţia a fost făcută de premierul bulgar Boiko Borisov în timpul unei vizite în oraşul Karzali, din sudul Bulgariei, relatează Novinite. El a arătat că astfel va fi accelerată deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între Bulgaria şi Grecia.

Borisov urmează să facă propunerea omologului său elen Antonis Samaras.

Premierul bulgar a arătat că Bulgaria a finalizat de ceva vreme o secţiunea de drum de pe teritoriul său, dar din cauza crizei economice partea elenă nu are fondurile necesare finalizării construcţiei între Karzali şi Komotini. Ruta Ruse-Makaza, care leagă România şi Bulgaria prin centrul Bulgariei, va face parte din Cordorul 9 Pan-European, care trece prin Helsinki, ţările baltice, Moscova, Kiev, Bucureşti, şi portul elen Alexandroupolis de la Marea Egee.

Totuşi, coridorul care are potenţialul să ducă la dezvoltarea centrului Bulgariei rămâne închis pentru că trecătoarea Mazaka, de la graniţa cu Grecia, este închisă, în pofida numeroaselor promisiuni făcute de politicienii bulgari şi eleni.

Trecătoarea Mazaka este la numai 20 de kilometri de litoralul Mării Egee. Dacă va deveni operaţional, acest coridor rutier va fi cea mai scrută rută între Bucureşti şi Marea Egee. Pe teritorul bulgăresc, coridorul 9 trece prin Ruse, Biala, Veliko Târnovo, Drianovo, Gabrovo, trecătoarea Şipka, Kazanlak, Stara Zagora, Dimitrovgrad, Haskovo, Karzali, Momcilograd şi Mazaka.

Guvernul a calificat proiectul şoselei Ruse-Mazaka drept unul prioritar, justificat de necesitatea absorbţiei de fonduri europene, şi intenţionează să tranforme ruta în drum expres, cu patru benzi de circulaţie.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...