Bulgarii protestează în stradă faţă de tarifele mari la electricitate

Mii de bulgari au protestat, duminică, în 15 oraşe, faţă de facturile mari la electricitate primite la sfârşitul lunii ianuarie, în timp ce Guvernul întârzie să liberalizeze piaţa energiei, informează AFP.
Economica.net - D, 17 feb. 2013, 14:29
Bulgarii protestează în stradă faţă de tarifele mari la electricitate

La Sofia, aproximativ 3.000 de oameni au scandat „Mafia” şi „Demisia”, în faţa Ministerului Economiei şi Energiei şi în faţa Parlamentului. Ei purtau pancarte pe care scria: „Răbdarea noastră a ajuns la capăt” şi „Electricitate + şomaj = genocid”.

La Plovdiv, aproximativ 3.000 de manifestanţi au cerut „naţionalizarea” celor trei companii de distribuire a energiei electrice: EVN (Austria), CEZ (Cehia) şi Enero Pro (Bulgaria).

La Varna, peste 5.000 de persoane au denunţat tarifele mari la electricitate.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...