Bundesbank dezminte: Nu vom tolera inflaţia pentru îmbunătăţirea situaţiei în zona euro

Economica.net
11 05. 2012
bundesbank_540x304_69144200

Este vorba despre o ‘dezbatere absurdă. În calitate de actor în zona euro, noi suntem mandataţi să menţinem inflaţia la o medie de 2% pe an’, a declarat Jens Weidmann, în condiţiile în care un raport redactat de un economist de la Bundesbank, interpretat de unii ca o schimbare, sugera miercuri că banca ar tolera într-o oarecare măsură inflaţia.

‘Acest lucru poate însemna de asemenea că inflaţia în Germania este pentru moment mai mare decât cea medie şi în acelaşi timp că cea din ţările din zona euro se află sub medie’, a mai spus el, conform extraselor din interviu difuzate joi seara.

Miercuri, comisia de finanţe din camera inferioară a parlamentului german, Bundestag-ul, a primit o ‘luare de poziţie’ a unui economist din cadrul Bundesbank în care acesta afirma că ‘Germania ar putea avea în viitor o rată a inflaţiei net superioară mediei din zona euro’.

Joi, ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, a precizat că nu se pune problema ca Germania să tolereze o creştere incontrolată a preţurilor, însă a precizat că o inflaţie ‘de 2 până la 3% este acceptabilă’.