Burduja: Există toate premisele ca România să fie un lider regional în sectorul energiei nucleare

21 06. 2023
Burduja

„Astăzi (miercuri, n.r.) a avut loc la Ministerul Energiei o întrevedere de mare importanţă pentru viitorul sectorului energiei nucleare româneşti. A fost prezentă conducerea companiei canadiene SNC Lavalin, care deţine tehnologia CANDU de producţie a energiei nucleare. Am discutat despre stadiul proiectelor de investiţii în noile Unităţi 3 şi 4, precum şi despre retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă”, a scris Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, Centrala Nucleară Cernavodă este una dintre cele mai performante din întreaga lume, „datorită tehnologiei CANDU şi echipei de top de la Nuclearelectrica, atât la nivel managerial, cât şi tehnic”.

„Există toate premisele ca România să fie un lider regional în sectorul energiei nucleare, având viziune, tradiţie, resurse şi competenţă. Proiectele noastre pentru Cernavodă sunt complexe şi de lungă durată”, a precizat ministrul.

El a subliniat că „avem nevoie de parteneri serioşi, iar SNC Lavalin este un actor esenţial pentru planurile României”.

„Voi continua activ eforturile de accelerare a investiţiilor în sectorul energiei nucleare, ceea ce înseamnă energie sigură, fără emisii de CO2, bazată pe resurse româneşti. Deci motor de dezvoltare, productivitate şi locuri de muncă. România Viitorului are nevoie de energia viitorului”, a mai scris Sebastian Burduja.