Burduja: SUA pun la loc de cinste competenţa României în sectorul energetic

Statele Unite ale Americii pun la loc de cinste competenţa României în sectorul energetic, ţara noastră fiind recunoscută drept un pilon regional al stabilităţii, securităţii energetice şi dezvoltării economice, afirmă ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
AGERPRES - mar, 06 feb. 2024, 15:13
Burduja: SUA pun la loc de cinste competenţa României în sectorul energetic

Acesta efectuează o vizită de lucru în SUA, în cadrul căreia a avut o serie de întâlniri cu oficiali americani, scrie Agerpres.

„Tur de forţă în Statele Unite. Miza parteneriatului strategic în domeniul energiei este multiplă: programul nuclear civil românesc, cu unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă şi reactoarele modulare de mici dimensiuni; dezvoltarea producţiei de energie eoliană offshore şi gazele din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep şi exploatarea energiei geotermale pentru Bucureştiul Viitorului”, a scris Burduja marţi, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Energiei a avut în cursul dimineţii o întâlnire cu Christopher Hanson, preşedintele comisiei de reglementare nucleară (NRC), cel mai strict reglementator din lume.

„NuScale este o tehnologie matură şi sigură, iar România nu greşeşte mizând pe această soluţie. CNCAN va beneficia de sprijin total din partea NRC”, a scris Sebastian Burduja pe reţeaua de socializare.

De asemenea, acesta s-a întâlnit cu Sarah Ladislaw, consilier al preşedintelui Joe Biden şi director pe probleme de mediu şi energie, şi cu Geoffrey R. Pyatt, secretar adjunct pentru resurse energetice şi bun cunoscător al României. Ulterior, el a luat parte la discuţiile private organizate de institutul Atlantic Council, în cadrul unei mese rotunde şi a încheiat ziua ca invitat special al cinei oferite de ambasadorul României, E.S. Andrei Muraru, alături de şase membri importanţi ai Congresului SUA: Pat Fallon, Bill Huizenga, Rich McCormick, Victoria Spartz, Beth Van Duyne şi Randy Weber.

„Primim aprecieri unanime la Washington pentru rolul României. Statele Unite pune la loc de cinste competenţa noastră în sectorul energetic, tradiţia în energia nucleară, resursele diversificate în contextul tranziţiei verzi şi angajamentul constant al României în cadrul parteneriatului strategic. Ţara noastră este recunoscută drept un pilon regional al stabilităţii, securităţii energetice şi dezvoltării economice, inclusiv prin sprijinul constant acordat fraţilor noştri de peste Prut şi Ucrainei. Va fi o săptămâna plină de oportunităţi aici, în State”, a punctat Sebastian Burduja.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Un lot de îngheţată Gelatelli comercializat în magazinele Lidl este retras de pe piaţă, întrucât nu poate fi exclusă prezenţa nucilor caju, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională......
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
Compania Romarm nu poate deveni competitivă în actualul cadru de funcţionare şi riscă să dispară în lipsa unei reforme ...
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul s-a scumpit brusc, iar cotațiile la carburanți au explodat CIFRE și EXPLICAȚII
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul ...
Cotațiile internaționale ale carburanților, în funcție de care se stabilesc și prețurile la pompă, au crescut puternic ...
CFR SA, contract de 5,19 milioane lei pentru o platformă de management al proiectelor de investiţii
CFR SA, contract de 5,19 milioane lei pentru o platformă de management al proiectelor de investiţii
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a semnat un contract în valoare de 5,19 milioane de lei, fără TVA, pentru ...