Bursa a avansat uşor în prima parte a zilei, iar titlurile Transelectrica au revenit pe creştere

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,43% în prima parte a şedinţei de joi, într-o piaţă cu o lichiditate foarte redusă şi în care acţiunile Transelectrica (TEL) au revenit pe creştere uşoară, în a doua zi a ofertei de vânzare derulată de stat.
Economica.net - J, 15 mart. 2012, 11:59
Bursa a avansat uşor în prima parte a zilei, iar titlurile Transelectrica au revenit pe creştere

În primele 20 de minute de tranzacţionare, acţiunile Transelectrica au scăzut cu peste 1,2%, la un minim al primei părţi a şedinţei de 16 lei. Ulterior, preţul a revenit pe verde, iar la mijlocul zilei titlurile companiei erau cotate la 16,43 lei, cu 1,42% închiderea de miercuri. Preţul este cu 10,3% peste cotaţia minimă cerută de stat în oferta prin care vrea să vândă 15% din titlurile companiei, de 14,9 lei/acţiune.

Operaţiunile cu acţiunile Transelectrica au însumat 173.000 de lei

Până la jumătatea sesiunii de joi, investitorii au subscris 3,02% din titlurile din ofertă, iar preţurile erau tot între 14,9 lei şi 15,9 lei. Subscrierile cumulau 4,9 milioane lei (1,1 milioane euro).

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,55%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,2% sub nivelul de miercuri.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în stagnare. Acţiunile Fondul Proprietatea şi SIF Oltenia erau singurele în creştere din acest indice, cu 0,78% şi, respectiv, cu 0,37%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu numai 0,34%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au realizat tranzacţii de doar 6,4 milioane lei (1,4 milioane euro), valoare de aproape cinci ori sub lichiditatea din prima parte a şedinţei anterioare, de 29,6 milioane lei (6,8 milioane euro). Totuşi, rulajul de miercuri a fost asigurat în proporţie de 56% de două deal-uri cu 0,22% din acţiunile BRD, pentru 16,7 milioane lei.

Deşi în primele 20 de minute nu au fost realizate tranzacţii cu titlurile Fondului Proprietatea, aceste acţiuni au revenit în topul lichidităţii. La mijlocul zilei, titlurile FP consemnau un rulaj de 3,7 milioane lei şi asigurau 59% din lichiditatea pieţei. Cea mai recentă operaţiune cu aceste titluri a fost realizată la 0,5805 lei, preţ în creştere cu 0,78%.

Acţiunile Oltchim (OLT) au urcat cu peste 11% în primele minute, după ce Ziarul Financiar a scris, citându-l pe Florin Vlădan, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), că anunţul de privatizare a Oltchim va apărea în câteva zile, maximum o săptămână.

După primele minute, creşterea a încetinit, astfel că la mijlocul zilei, acţiunile Oltchim avansau cu 5,44%, la 1,26 lei, pe un rulaj de 95.000 de lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, atât marile pieţe europene, cât şi bursele din Europa Centrală şi de Est evoluau incert, deoarece investitorii au trecut pe poziţii de aşteptare înaintea publicării unor date economice din SUA şi China.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...